Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că alocarea prevăzută în bugetul pentru anul 2019 pentru Autostrada Unirii, Iași – Tg. Mureș, ajunge doar pentru construcția a 200 de metri liniari, ceea ce ar însemna că, în acest ritm, investiția s-ar finaliza în 1500 de ani, el apreciind că este important ca atât parlamentarii din județele Moldovei, cât și autoritățile locale să facă demersuri pentru suplimentarea sumei, astfel încât acest proiect să se realizeze.
„Sunt consternat după ce am văzut că, prin proiectul de buget, pentru autostrada Iași – Tg. Mureș se alocă în acest an o sumă infimă, care ar ajunge doar pentru construcția a 200 de metri liniari de autostradă. În ritmul acesta, autostrada ar fi finalizată în 1500 de ani” a spus Flutur.
El a amintit că a discutat deja cu parlamentarii liberali de Suceava să susțină un amendament prin care suma alocată autostrăzii să fie suplimentată serios, pentru a se începe această investiție atât de necesară zonei Moldovei.
Flutur a subliniat că Guvernul nu ține cont nici măcar de legea care a fost adoptată și promulgată anul trecut și care are prevederi prinvind asigurarea finanțării, precizând că trebuie să fie folosite și fondurile europene alocate pentru acest proiect.
Președintele PNL Suceava a mai spus că a discutat și cu reprezentanți ai autorităților locale, iar primarii din Asociația „Moldova se dezvoltă” vor avea o poziție comună pentru susținerea finanțării autostrăzii Iași – Tg. Mureș.
El a făcut un apel la parlamentarii din județele Moldovei să voteze amendamentul prin care suma alocată pentru această investiție să fie suplimentată. (N.B.)




























Comentarii