„Jucăriile din pod”, expoziţia care dă emoţii adulţilor

Peste 1600 de jucării reunite într-o expoziţie unică, vernisată ieri la Muzeul Bucovinei din Suceava, au avut un efect mai puţin obişnuit: au emoţionat adulţii mult mai intens decât copiii prezenţi la manifestare.

Aceasta pentru că expoziţia, denumită „Jucăriile din pod”, realizată în colaborare cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor din Bucureşti, a adunat jocuri şi jucării fabricate în România şi în alte ţări ale lumii, între anii 1929-1980, astfel că multe dintre exponate au stârnit nostalgii şi aduceri aminte din copilăria vizitatorilor de peste 35 de ani.

Se regăsesc în expoziţie jucării realizate în cele opt fabrici româneşti care produceau, exclusiv sau nu, jucării înainte de 1980, precum fabrica „9 Mai” din Lugoj, care făcea jucării cu cheiţă şi carusele, Cooperativa Tehno-Metalica Bucureşti, care producea jucării mecanice, biciclete, triciclete şi trenuleţe, apoi fabrica de mase plastice MAP Oradea, unde se turnau jucării din plastic, Cooperativa „Arta lemnului” care scotea pe piaţă trenuleţe şi jocuri din lemn, fabrica „Steaua roşie” din Râşnov, unde s-a produs jocul de domino, sau „Agatex” Timişoara, care producea jucării din metal. Cele mai mari fabrici ale căror jucării mergeau mult la export au fost însă „Metaloglobus” din Bucureşti, care producea şi jucării pe arcuri, jucării din pluş, telefoane, minimaşini de cusut şi pistoale, şi celebra „Arădeanca”, unde s-au făcut păpuşi ce rivalizau cu cele din Occident.

Fraţii Dumitru, nişte copii mai mărişori, cu o pasiune specială

Vernisarea expoziţiei s-a desfăşurat în prezenţa unui public numeros, introducerea în atmosferă fiind făcută de Ion Mareş, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, şi de Iulia Roşca, specialist al Biroului educaţie, marketing şi comunicare al instituţiei, cea care a şi creat expoziţia de la Suceava.

Colecţionarii de jucării sunt doi „copii” mărişori deja (cel mare are aproape 57 de ani), fraţii Cristian şi Mihail Dumitru, din Bucureşti, de profesie ingineri, care au organizat în ultimii 11 ani aproximativ 30 de expoziţii în ţară.

„Obiectivele noastre sunt crearea şi dezvoltarea unui muzeu virtual al jucăriilor, cu fotografii ale jocurilor şi jucăriilor din colecţiile membrilor şi prietenilor asociaţiei, crearea unui catalog al jocurilor şi jucăriilor fabricate în România, militarea pentru înfiinţarea în Romania a unui muzeu al jucăriilor, organizarea şi sprijinirea expoziţiilor din colecţia de jucării a membrilor asociaţiei. Dacă dumneavoastră aveţi jucării dragi, pline de amintiri ale copilăriei, vă rugăm să ne contactaţi şi astfel muzeul nostru virtual şi material se va îmbogăţi. O mulţime de jucării (peste 15.000) au fost adunate pentru un muzeu de Asociaţia Muzeul Jucăriilor. Jucăriile au fost fabricate în România şi în alte ţări între anii 1930 –1980. În cea mai mare parte, jucăriile au fost achiziţionate din România în ultimii 40 de ani şi probabil vor trezi amintiri plăcute în rândul părinţilor” au transmis colecţionarii de jucării, înainte de vernisaj.

Cristian Dumitru, cel mai mare dintre fraţi, a depănat, cu pasiune, în deschiderea evenimentului de la muzeul sucevean, istoria colecţiei de jucării. El a mărturisit că la bază au fost jucăriile căpătate de fraţii Dumitru (trei, în total) în copilărie şi păstrate peste ani, jucării care, ca la toţi copiii din anii de dinainte de 1980, erau puţine, preţioase şi căpătate, „dacă erai cuminte”, o dată sau de două ori pe an.

Au urmat apoi achiziţii de jucării de la vecini, prieteni, diferite persoane încântate să mai scape de câte o cutie sau o sacoşă de vechituri din poduri şi debarale, iar pe unele jucării le-au adunat direct din tomberon. În prezent există o piaţă a jucăriilor vechi, jucării care circulă cu semnătura colecţionarului, pe diferite site-uri de cumpărături online, de profil. Pe unele, fraţii Dumitru le-au restaurat şi chiar reconstruit.

Colecţionarii bucureşteni se pregătiseră iniţial pentru expoziţia de la Suceava cu 500 de exponate, dar spaţiul ofertant al Muzeului Bucovinei, cel din „pod,” i-a îndemnat la prezentarea a de trei ori mai multe, expuse atipic, chiar şi în afara vitrinelor. Alături de exponate a fost prezentată şi o expoziţie fotografică cu imagini vechi ale unor copiii cu jucăriile oferite lor cu diferite ocazii.

Sunt fotografiile unor băieţei cu bucle sau tunşi milităreşte, în pantaloni scurţi, pulovere împletite şi ciorapi până sub genunchi, cu ochii mari şi bujori în obraji, împietriţi în faţa aparatului care i-a surprins lângă bradul de Crăciun şi căluţul de lemn primit în dar. Sunt fotografiile unor fetiţe cu rochiţe de voal, pantofi de lac şi fundiţe în păr, purtând în braţe, gâtuite de emoţie, un ursuleţ de pluş sau o păpuşă cu o expresie ce astăzi pare tâmpă, dar care pentru copila aceea însemna cel mai frumos cadou din lume.

Fiecare pas al vizitatorilor în prima zi de expoziţie a fost o întoarcere în lumea minunată a copilăriei. Un pas, o amintire, alt pas, un surâs, încă un pas, o emoţie. Vitrină cu vitrină, jucărie cu jucărie, sucevenii încercau să recunoască printre sutele de exponate obiectele cu care s-au jucat ei înşişi când erau mici, căutau păpuşa sau trenuleţul, ursuleţul sau maşina, triola sau toboşarul cu cheiţă, căluţul sau avionul primite de la „Moş Gerilă” sau în dar de la bunici, la aniversare, acum 30, 40 sau mai mulţi ani de ani.

„Îmi plac cumva. Da-s ciudate”

Incursiunile în copilărie păreau interminabile printre sute şi sute de exponate: păpuşi şi păpuşele din tot felul de materiale, pluşuri de toate dimensiunile şi culorile, unele roase de timp şi, „afumate”, altele extrem de bine păstrate, figurine din plastic, reprezentând figuri haioase, păpuşi zburlite, animale, păsări, jucării din lemn pictate, instrumente muzicale din tablă, cutii şi casete, găletuşe şi jocuri pentru care trebuia numaidecât să găseşti alţi 2, 3 prieteni, vecini, ca să le poţi juca. La tine acasă, la el acasă, pe pătură în spatele blocului, pe trepte în casa scării. Dar şi pistoale din plastic, mitraliere, avioane, maşini de curse, camioane, autobuze, trenuri, tancuri, cărucioare de păpuşi, leagăne-căluţi, de lemn şi câte altele.

Pentru cei mici, jucăriile păreau neobişnuite şi, probabil, dacă nu ar fi auzit că se numesc jucării, mulţi nu le-ar fi recunoscut ca fiind astfel.

„Îmi plac cumva. Da-s ciudate. Îs altfel, nu ştiu… Nu ştiu cum să te joci cu ele. Nu cred că mi-ar plăcea. Îs vechi. Nu ştiu, îs cam ciudate” mi-a răspuns ieri un puşti de vreo 9-10 ani, după ce l-am întrebat dacă-i plac jucăriile dintr-o vitrină.

Nu înţelegea deloc cum te poţi juca cu o broască din tablă care ţopăie după ce învârţi o cheiţă.

Bunică-sa însă, femeie de vreo 60 de ani, vorbea repede, la telefon, cu o prietenă probabil, cărei îi repeta insistent: „Cum de nu-ţi aminteşti, Elvira? Avea soră-ta, de la uncheşul Marian, un căruţ aproape la fel, dar era cu galben. Nu ţii minte când i l-am urcat în nuc şi ne-a pârât lu’ tanti Anişoara?”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: