Vine şi „Spartachiada profesorilor”, ediţia a VII-a

Aşa cum v-am promis, vă dăm nişte amănunte legate de încheierea celei de-a VI-a ediţii a „Spartachiadei profesorilor” (organizată de Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava –ASIS) şi debutul celei de-a VII-a, manifestare desfăşurată la restaurantul „Bucovina”. Totul a început cu imnul naţional interpretat de o copilă, Alina Ţapar. În afara cadrelor didactice cu şefii lor de sindicat cu tot şi a reprezentanţilor mass-media, a fost numai „lume bună”.  Spre exemplu Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriela Scutaru, adjuncta dlui Lazăr, Adrian Boicu, inspector şcolar, Ciprian Anton, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Suceava, Dorin Goian, fostul mare fotbalist şi actualmente antrenorul echipei „Bucovina” Rădăuţi, Mihai Androhovici, preşedintele Asociaţiei „Sportul pentru toţi”, Bogdan Filip, reprezentant al Instituţiei Prefectului (care prefect, Mirela Adomnicăi, a ajuns şi ea, dar mai târziu niţel), Ştefan Purici, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Petru Ghervan, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport USV. Nu a lipsit nici primarul Ion Lungu care şi-a cerut scuze că nu a putut sprijini acţiunea de anul trecut din motive legislative. Au lipsit „la apel” reprezentanţii sponsorilor, tipografia „Celestin” şi SC „Ambu-life”, parte din invitaţii din presă (cotidianul nostru mulţumeşte pentru diplomă şi trofeu) şi ai unor autorităţi locale şi judeţene, precum şi nişte cadre didactice. Oricum, au fost strigaţi pentru a-şi lua diplomele şi trofeele de dna Maria Reuţ (Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară), cea care a asigurat prezentarea evenimentului. „Aproximativ 90 dintre cele 103 diplome şi trofee pe care le-am pregătit au fost acordate celor prezenţi” a spus Dumitru Irimia, vicepreşedinte al ASIS. Pentru că cei din urmă vor fi cei dintâi, trebuie să adaug că cei care au înmânat premiile au fost Giani Leonte, preşedintele ASIS, şi Gheorghe Lazăr, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean. În speranţa că data viitoare va fi mai bine, le urez sindicaliştilor din învăţământ viaţă uşoară şi minivacanţe câte îşi doresc. (DAN T. GÜRTESCH )

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI