Părinţi de la Mănăstirea Putna au mers cu Botezul în satele româneşti din nordul Bucovinei

Începând cu mijlocul anilor ‘90, preoţii din câteva sate româneşti din nordul Bucovinei  îi invită pe monahii de la Mănăstirea Putna să meargă împreună cu ei cu Botezul, în ziua de 18 ianuarie, ajunul Bobotezei, după calendarul neîndreptat care este folosit acolo. Astfel, de mai bine de 20 ani, s-a înrădăcinat frumoasa şi sfânta tradiţie a mersului cu Botezul, în special în satele Crasna, cea mai mare localitate românească din nordul Bucovinei, cu 10.000 de locuitori, şi Ciudei, localitate vecină, cu 5.000 de locuitori.

În acest an, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, 18 părinţi ai mănăstirii au răspuns solicitării şi s-au bucurat de întâlnirea cu românii din aceste sate, aflaţi la numai câţiva kilometri de Putna, din punct de vedere geografic, dar în altă ţară, din punct de vedere politic.

În dimineaţa zilei de vineri, 18 ianuarie, clericii au participat la sfinţirea Agheasmei Mari, după care a urmat stropirea cu Agheasmă a caselor şi a credincioşilor din aceste sate. A doua zi, sâmbătă, 19 ianuarie, vieţuitorii mănăstirii au participat la Sfânta Liturghie.

În Crasna, la biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, alături de părintele Vasile Paulenco, parohul satului, a slujit Părintele Stareţ al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic. Celelalte două biserici în care au slujit părinţii mănăstirii sunt Sfântul Ioan Botezătorul, din Crasna Huta, preot paroh Paulin Paulenco, şi Sfântul Nicolae, Ciudei, preot paroh Vasile Popescu.

La plecare, inimile tuturor erau cuprinse de bucuria reîntâlnirii şi nădejdea revederii peste un an, căci „ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalmul 132, 1). (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: