Procesul intentat de Ashley Judd lui Harvey Weinstein a fost respins

Procesul intentat de actriţa americană Ashley Judd, pentru agresiune sexuală, producătorului de film Harvey Weinstein, a fost respins în instanţă, potrivit Reuters.

Un judecător de la un tribunal din Los Angeles a respins acuzaţiile de agresiune sexuală formulate de Judd, dar a menţionat că actriţa poate să îl dea în judecată pe Harvey Weinstein pentru defăimare şi distrugerea carierei. Judecătorul Philip Gutierrez a spus că legislaţia americană privind hărţuirea sexuală la locul de muncă nu acoperă şi chestiunea avansurilor sexuale.

În iulie 2018, actriţa în vârstă de 50 de ani l-a dat în judecată pe Weinstein, pe care l-a acuzat că i-a sabotat cariera convingându-l pe regizorul Peter Jackson să nu o distribuie în filmul „Stăpânul inelelor/Lord of the Rings”, după ce ea i-a respins avansurile sexuale. Judd afirmă că Weinstein i-a spus lui Peter Jackson că a avut o experienţă proastă cu ea şi că a calificat-o drept o actriţă „de coşmar”.

Nominalizată la două premii Globul de Aur, Ashley Judd, fiica interpretei de muzică country Naomi Judd, s-a remarcat într-o serie de producţii hollywoodiene bine primite de public, precum „Ruby in Paradise”, „Sărutul care ucide/ Kiss the Girls”, „Evadata/ Double Jeopardy”, „Acasă, în inima mea/ Where the Heart Is” şi „Crimă de înaltă trădare/ High Crimes”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI