Minivacanţa de Revelion a dat aripi multor persoane care, uitând de lege, au ţinut neapărat să se dea în stambă… Înainte ca artificiile să se lanseze către cer, pe când acţiona pe Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, un echipaj de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie. Mai exact, în jurul orei 23.35. Doar că şoferul maşinii vizate nu s-a conformat şi a demarat în trombă, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 5-6 km. După ce conducătorul auto a fost blocat în trafic, persoana aflată la volan a abandonat autoturismul, încercând să fugă, dar a fost somată de poliţişti, prinsă şi imobilizată. Ulterior, avea să se stabilească că la volanul maşinii se afla un ins din partea locului, în vârstă de 20 de ani. El se urcase la volan fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie auto!
Şi o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a avut parte de o urmărire ca în filme după ce, în timp ce acţiona pe DJ 178F din comuna Gălăneşti, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, iar conducătorul auto nu s-a conformat. Potrivit datelor pe care le deţinem, şoferul fugar a fost oprit după aproximativ 2 km, pe raza comunei Frătăuţii Vechi. Era vorba, conform datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, din oraşul Vicovu de Sus. Acesta avea halenă alcoolică, astfel că a fost invitat să sufle în aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur doar în aerul expirat; ulterior, la spital, şoferului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

























Comentarii