Colindele, păstrate din generaţie în generaţie ca unele din cele mai preţioase comori ale tezaurului nostru popular, încă ne mai umplu sufletele de bucurie când se apropie sfârşitul sărbătorilor de iarnă.
Aducându-ne aminte de o veche tradiţie, încă practicată prin unele zone ale ţării, Colindatul cu Steaua, acum, când am păşit în al patrulea an fără Ion Cozmei, îi dedicăm acest scurt colind, în semn de neuitare şi preţuire: Poetului călător,/ De la noi în veşnicie,/ Maestru în poezie:/ Florile dalbe, flori de dor.// Doctor şi traducător,/ Din poemul şevcenkian,/ După trei, în noul an:/ Florile dalbe, flori de dor.// La cireşul visător,/ În vremea colinzilor,/ Sub luciul oglinzilor:/ Florile dalbe, flori de dor.// Încrustând pe un sopor,/ În căsuţa întristată,/ O mamă însingurată:/ Florile dalbe, flori de dor.// La locul de muritor,/ Dintr-un sat din astă lume,/ Călineşti Enache-anume:/ Florile dalbe, flori de dor.// Bucovinei meteor,/ Florile dalbe, flori de dor,/ Din brad verde, crucii salbe,/ Flori de dor, florile dalbe.
Constantin Hluşneac
Comentarii