Primăria Suceava scoate „de la rezervă” proiectul amenajării zonei de agrement Şipote

> Autorităţile municipale urmăresc obţinerea unei finanţări de circa două milioane de euro pentru reabilitarea parcului Şipote, însă cerinţele privind accesarea banilor sunt confuze

 Primăria Municipiului Suceava caută o nişă în prevederile axelor programelor Uniunii Europene, astfel încât să poată atrage finanţare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea parcului Şipote. În exerciţiul financiar 2007-2013, autorităţile administraţiei publice locale din reşedinţa de judeţ au întocmit şi promovat un proiect cu acest obiectiv, însă, ca urmare a faptului că Primăria nu avea calitatea de proprietar, cererea de finanţare a fost trecută „în rezervă”. Suceava a reuşit să obţină, prin Legea nr. 220 din 2018 – iniţiată de parlamentarii judeţeni şi aprobată în forul legislativ naţional –, transferarea pădurii-parc Şipote de la Ocolul Silvic Pătrăuţi, respectiv Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în administrarea municipiului. „Deşi încă nu s-au publicat normele metodologice privind transferarea pădurilor-parc, noi încercăm să ne pregătim pentru a depune un proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea pădurii-parc, în special a celei de la Cetate. Am încercat să scoatem acest proiect de la rezervă, dar au apărut unele probleme. Se spune că aceste terenuri trebuie să fie în stare de paragină, neîngrijite sau nesalubrizate, după care se arată că nu se vor finanţa aceste terenuri care vor fi încadrate în categoria spaţiilor verzi. Trebuie să dovedim că este un teren degradat, cu toate că este din categoria spaţiilor verzi” a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, menţionând că, în condiţiile în care finanţarea europeană, estimată la circa două milioane de euro, nu va putea fi accesată, reabilitarea se face cu sume din bugetul municipiului Suceava.

Reamintim că studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun, un proiect deja finalizat, includea şi amenajarea zonei de agrement Şipote. Respectiva documentaţie prevedea, printre altele, reparaţii la aleea principală a pârâului Şipote, de-a lungul acesteia trebuind a fi amenajate locuri de odihnă pentru vizitatori şi rampe de acces destinate persoanelor cu handicap. Pe traseul de coborâre al pârâului erau prevăzute mai multe cascade, iar la confluenţa cu Pârâul Târgului, se planifica amenajarea unui pod de piatră cu lungime de 10 metri şi o lăţime de 5 metri. Tot în perimetrul de confluenţă a celor două pâraie, urma să fie ridicat un foişor, în parcul Şipote putând fi realizate funcţiuni de alimentaţie publică, dar şi săli de jocuri sportive, locuri de joacă pentru copii şi terenuri de sport. Pe o lungime de 100 de metri se preconiza amenajarea de arcade şi ziduri de sprijin din piatră cioplită, prevăzută fiind, totodată, montarea de bănci, coşuri de gunoi şi pergole din lemn cu spaliere pentru plante agăţătoare. În parc ar fi putut fi construite reţele de alimentare cu apă; reţele de canalizare; reţele de alimentare cu energie electrică; iluminatul public urma a fi unul modern, bazat pe panouri fotovoltaice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: