Preotul paroh Petru Argatu

Tot ce ridicăm se ridică greu şi cu multă jertfă

 Catedrala „Naşterea Domnului” din Suceava, construită între anii 1991 – 2015, a fost sfinţită pe 4 octombrie 2015, în prezenţa a patru înalte feţe bisericeşti şi a peste zece mii de credincioşi. Este a doua catedrală, ca mărime, după Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, are 70 de metri lungime, 90 de metri înălţime – deasupra crucii, 70 de metri – pe interior, 28 de metri lăţime, în abside. A fost ridicată, a fost sfinţită, dar mai sunt multe de făcut.

Cu preotul paroh Petru Argatu, în rândurile de mai jos, despre străduinţa şi bucuria de a face.

      Fresca, adevărată operă de artă

Faţa cucerniciei sale se luminează, când intrăm în catedrală. Priveşte spre fresca din faţă şi mă întreabă cât estimez că e suprafaţa pictată. De aici, de jos, e greu de aproximat, dar încerc şi îmi confirmă, zâmbind, că sunt în jur de 200 de metri pătraţi. „Dar vedeţi ce frumoasă e pictura? Vedeţi cât de frumos e înfăţişată Maica Domnului? Se uită spre tine, indiferent din ce colţ al catedralei o priveşti”, îmi spune. Da, e mulţumit de lucrare şi de colaborarea cu echipa pictorilor Liviu Dumbravă şi Constantin Mandici. O singură echipă, îmi răspunde, când îl întreb câte echipe lucrează, dat fiind că sunt de pictat cam 10.000 de metri pătraţi şi se estimează că va dura cam zece ani până pictura va fi terminată. „O singură echipă. Nu putem vorbi, când vine vorba de o astfel de lucrare, de mai multe echipe, pentru că este nevoie de unitate, aici este vorba despre o lucrare de artă, nu doar despre meşteşug. E nevoie de cineva care să coordoneze, să fie o singură mână, un singur stil. Dacă ar fi mai multe, pictura ar fi diversă, s-ar observa mai multe stiluri de lucru şi nu ar fi, aşa cum trebuie să fie, un stil unitar”.

Nu e treabă uşoară să realizezi fresca unei catedrale, spune părintele. Este anul de început al picturii, e nevoie de răbdare, pictorul trebuie să-şi formeze echipa, să-şi găsească oameni cu care să poată lucra în condiţii bune, care „să-şi dea mâna” după el, să-l asculte. Echipa s-a format, grija asta nu o mai are. Dar are altele: cea a cazării, a mâncării, de asigurat numeroasele materiale de care o lucrare atât de pretenţioasă are nevoie: var, cânepă şi, bineînţeles, schela. Pe care Liviu Dumbravă a cerut-o din lemn, pentru că oferă stabilitate şi uşurinţă în executarea lucrării care cere, pe lângă talent, şi multă pricepere, mult meşteşug. Şi, chiar dacă a costat mult, cucernicia sa a făcut tot posibilul şi a ridicat schelă din lemn, pe care neapărat o va folosi şi în alte locuri ce urmează a fi pictate, ca un bun gospodar ce se află. Va mai ridica şi alta, de 70 de metri, când va veni vremea să înceapă pictura în turlă.

De ce durează atât de mult? Pentru că fresca, se ştie, e lucrare pretenţioasă şi e cu atât mai complicat să o faci într-o biserică de dimensiunile celei de faţă. Asta pentru că trebuie îndeplinite nişte condiţii anume când se realizează o frescă, fiindcă aceasta necesită o tehnică specială, care nu e deloc simplă. Sunt importante umiditatea, căldura, rapiditatea cu care se lucrează; concurează o mulţime de factori la realizarea unei opere de acest fel.

 „Fresca este o pictură murală realizată printr-o tehnică anume, cu culori dizolvate, pe un zid cu tencuiala încă udă. Date fiind condiţiile de climă, trebuie să facem în aşa fel încât să fim la lucru permanent, într-un loc sau într-altul din catedrală. Sus, în turlă, nu se poate lucra decât până în luna iulie, altfel se îmbolnăveşte, pur şi simplu, pictorul, de la căldură şi de la umiditate. Dacă e răcoare, cam după Sfintele Paşti, să zicem, poate urca în turla centrală, apoi, când vine căldura, coboară în altar.

Există o rânduială a picturii, desigur. Pictorul o ştie, este răspunzător şi, în caz că se întâmplă ceva, tot el este cel care, prin contract, trebuie să repare, contractul unei astfel de lucrări conţine o mulţime de puncte, pentru ca, la sfârşit, toată lumea să fie mulţumită. Şi tot el, respectând devizul de pictură aprobat de compartimentul care se ocupă cu pictura bisericească din cadrul Patriarhiei Române, respectă Erminia Picturii Bisericii Ortodoxe, reguli strânse într-un un fel de manual de pictură care cuprind explicaţii şi interpretări ale picturii bisericeşti, ce anume trebuie să fie pictat pe fiecare perete al bisericii. „Iar catedrala noastră este o biserică în stil moldovenesc, deci înăuntru trebuie să avem o pictură în stil moldovenesc, pe care pictorul nostru, moldovean şi el, a învăţat să o facă, în şcoli înalte. El are rânduiala picturii, iar eu – rânduiala slujbelor”, spune părintele Petru.

Griji de preot, griji de gospodar

Are părintele rânduiala slujbelor, dar are şi grijă de credincioşii care vin să asiste la ele. Vremea s-a răcit, dar nu e frig în catedrală, cel puţin de când au fost instalate pompele de căldură. Centrala pe gaz făcea ca factura la căldură să se ridice la sume exorbitante, fără ca înăuntru să fie mai mult de 6 – 7 grade, pe timp de iarnă. Era greu de ţinut slujbele, iar soluţia a fost energia verde, panourile solare şi pompa de căldură. „26 de puţuri, la 100 de metri adâncime, cu coloane de tur şi retur, asta am făcut”, spune cucernicia sa, şi ţine să explice, pe înţelesul tuturor, ce presupune asta: „Toată vara căldura, captată de panourile solare care aparţin de sistem, a fost trimisă în pământ, unde s-a acumulat şi de unde acum, când se răceşte, o tragem şi trimitem, în loc, frigul. Iar vara, de e nevoie, deşi nu a fost, frigul ăla poate fi adus la suprafaţă şi poate deveni aer condiţionat. Aşa se face că acum costurile sunt suportabile şi putem asigura înăuntru 16 – 18 grade pentru credincioşii care asistă la slujbe”.

Iar dacă vremea nu permite ca pictura să înainteze, părintele se ocupă de altele, cum ar fi scaunele de la strane, în jur de 80. Şi pentru asta mai face câte un drum la Târgu Neamţ, unde ce află meşterul care le lucrează.

Centrul social

Şi afară se lucrează, cu grăbire chiar, pentru că vremea se răceşte şi pentru că se doreşte să fie la cota zero construcţia, odată ce se instalează frigul. Părintele şi-a dorit, încă de la început, de când a venit aici preot paroh, în 1999, ca lângă catedrală să existe şi construcţii cu caracter social, construcţii în folosul celor aflaţi în nevoie. A plănuit să ridice aici, lângă catedrală, o clinică, o şcoală cu clasele I-IV şi o grădiniţă, a gândit să pună la dispoziţia celor aflaţi în tranzit câteva camere, dar asta presupunea să existe şi teren pe care acestea să fie ridicate. „Ne-am restrâns, deocamdată, pentru că nu putem răspunde financiar deţinătorilor de teren învecinaţi cu catedrala. Putem construi, pe terenul pe care-l deţinem în prezent, doar corpul central al tuturor clădirilor sociale care vin prinse de acest corp principal. Acum lucrăm la această construcţie, care are mai multe destinaţii. La demisolul la care se lucrează acum va fi cantina de ajutor social. La parter vor fi cabinete medicale, etajul întâi va avea camere unde vor fi găzduiţi bătrânii care necesită îngrijiri paliative, sau, dacă va fi cazul, copii cu dizabilităţi, iar la mansardă am gândit să fie trei camere unde vom adăposti fete care au rămas însărcinate şi care vor să nască şi nu găsesc înţelegere în familie sau mame care trebuie să nască sau cu copii mici, afectate de violenţa domestică. Important este să nu stăm. Avem, nu avem bani, trebuie să lucrăm, să facem în aşa fel încât, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrarea să înainteze şi să facem lucruri bune”.

Bani, pentru că nu se poate să nu întreb despre bani, n-au fost niciodată, la o adică: „Niciodată nu am avut bani, dar întotdeauna am găsit înţelegere. Banii primiţi, fie ei din donaţii, din mila publică sau din cei primiţi de la autorităţile locale, au fost bine chibzuiţi, astfel încât să putem plăti şi datoriile, dar să putem şi continua lucrările. Constructorul are şi el problemele lui, nu-l putem bloca, trebuie să-şi plătească angajaţii, furnizorii trebuie plătiţi”, spune părintele Petru Argatu, dar se declară, totuşi, bucuros că poate munci: „Sunt bucuros că Bunul Dumnezeu mă ajută să pot lucra”.

Şi, mai spune ceva cucernicia sa: „E important să pui dragoste în muncă, pentru că numai dragostea face ca oboseala, omenească, să fie învinsă. Tot ce se ridică, se ridică cu greu şi cu multă jertfă, dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: