In memoriam Lanescu Constantin (1899-1970)

Acum, de Centenar, să ne amintim de soarta ingrată a românilor care au fost nevoiţi să lupte, începând chiar din 1914, de la declanşarea Războiului, în armatele statelor de care aparţineau: basarabenii în armata ţaristă, bucovinenii şi ardelenii în armata austro-ungară, în diferite fronturi de luptă din Europa. De regulă, din motive întemeiate, românii din Bucovina şi Ardeal n-au luptat împotriva românilor din Regat, fiind trimişi pe frontul din Galiţia, împotriva ruşilor, sau pe frontul din Italia, împotriva italienilor care, cu greu, ţineau în Alpi piept armatelor austro-ungare. Între românii bucovineni, înrolaţi de tineri, fără pregătire militară temeinică, s-a aflat şi Lanescu (Lanivschi) Constantin care, la 18 ani, era soldat pe frontul din Italia. Tot acolo a fost dus şi soldatul Badale Dumitru, din Vama, pe care l-am cunoscut şi care mi-a povestit întâmplări de pe front şi din prizonieratul din Italia, din care am reţinut că „italienii vorbesc stricat româneşte!”.

Din notele aflate în „Cronica Şcolii din Vama”, cât şi din datele şi documentele furnizate de fiica sa, Doina Lanescu, am aflat că Lanescu Constantin s-a născut la 30 octombrie 1899 în comuna Mahala, judeţul Cernăuţi, a învăţat primele patru clase la şcoala cu predare în limba română din Cernăuţi şi tot acolo a urmat cursul preparator al Gimnaziului de Stat, după care a urmat prima clasă de la Şcoala Rurală Superioară din Cernăuţi. A fost nevoit să întrerupă şcoala, începuse războiul în 1914, şi Bucovina, cu oraşul Cernăuţi, a suportat trei ocupaţii ruseşti. În anul 1917 este mobilizat, dus pe frontul din Munţii Alpi, participă la mai multe lupte şi, la 3 noiembrie 1918, este luat prizonier. Conform înţelegerii dintre România şi Italia, prizonierii români se puteau înrola voluntari în Legiunea română. În localitatea Avezzano este echipat, depune jurământul de credinţă regelui Ferdinand şi, cu Batalionul 38 de voluntari, este adus, prin Mediterana şi Marea Neagră, în ţară. Unităţile militare ale voluntarilor bucovineni nu au fost lăsate la vatră odată cu sfârşitul războiului, în 11 noiembrie 1918. Situaţia politică internaţională din Rusia, dar şi din Ungaria, a impus păstrarea acestor unităţi care au participat, în 1919, la războiul împotriva Ungariei cuprinsă de focul revoluţiei socialiste, având în frunte pe Bela Kun. Ocuparea Budapestei, în 4 august 1919, a pus capăt revoluţiei maghiare care ar fi putut lua legătura cu revoluţia bolşevică din Rusia. Pentru moment, a dispărut şi ameninţarea venită de dincolo de Nistru; era timpul să se aşeze şi situaţia din ţară. Era momentul favorabil ca Lanescu Constantin, elevul soldat, să-şi continue studiile. A trecut la Şcoala Normală din Cernăuţi, pe care a absolvit-o, cu distincţie, în 1922. Din septembrie 1922 este numit învăţător provizoriu în Bărbeşti, judeţul Storojineţ (fost Văşcăuţi), iar în 1923-1924 urmează Şcoala Militară de ofiţeri de rezervă, obţinând gradul de sublocotenent. Între anii 1924-1927 a funcţionat la şcoala din Valea Cosminului, judeţul Cernăuţi, timp în care urmează şi Academia de Înalte Studii Comerciale din Cernăuţi, luându-şi diploma de licenţă, cu distincţie, în 1926. În 1927 susţine examenul de definitivat la Şcoala Normală din Cernăuţi, după care, ca o recunoaştere a cunoştinţelor ştiinţifice şi pedagogice, este numit la şcoala de aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală de băieţi din Cernăuţi, unde funcţionează până în anul 1931, când este înaintat învăţător de gr. I. Funcţionează la mai multe şcoli, iar în 1938 este numit subrevizor şcolar. Evenimentele politice, determinate de agresivitatea statelor revizioniste (Germania, URSS, Bulgaria, Ungaria, Italia), ne atrag în vârtejul celui de-al Doilea Război Mondial, la care a participat şi învăţătorul Lanescu Constantin. Mersul războiului îl obligă să-şi părăsească vatra părintească şi să se refugieze în România, unde funcţionează un timp la şcoala primară din Boldeşti, judeţul Prahova. De la această şcoală solicită, în baza unui memoriu bine argumentat, înaintarea la gradul de învăţător superior. Ar fi instructiv şi pentru învăţătorii de astăzi să cunoască ce se cerea atunci, în 1945, unui învăţător gr. I, pentru a fi înaintat la gradul de învăţător superior. Se cerea: pregătire intelectuală şi didactică, şcoli absolvite, examene, funcţii îndeplinite, cursuri de perfecţionare (lucru manual, muzică, educaţie fizică, îndrumări teoretice, curs agricol pe lângă Şcoala de Agricultură din Cocorăzeni, judeţul Orhei – 1934, curs de străjerie, curs de pedagogie), activitate şcolară şi (atenţie!) activitate extraşcolară.

În ideea că se vor apropia de casă, de locurile natale, refugiaţii din nordul Bucovinei îşi caută un loc în fostul judeţ al Câmpulungului Moldovenesc, aşteptând vremuri mai bune care, însă, n-au mai venit. Familia Lanescu (se căsătorise cu Ştefania, şi ea cu o activitate notorie pe plan educativ şi cultural), vine la Şcoala din Vama, unde Lanescu Constantin va fi director, începând cu anul 1946. În noile condiţii politice, şcoala şi slujitorii ei trebuiau să răspundă la alte cerinţe, fiind necesară o adaptare la noile condiţii. Nu se renunţă la inspecţia şcolară, la cursuri de perfecţionare, apare (era, dar se numea clacă) munca voluntară, ca brigadier pe şantierul drumului Câmpulung – Rădăuţi; până şi serbările şcolare aveau caracter politic, dar nu s-a renunţat la învăţătură! Pe toate le-a făcut Lanescu Constantin, a făcut o casă, a plantat pomi şi şi-a crescut cele două fete. Era împăcat cu sine, era înconjurat cu respect, era un exemplu de viaţă şi de muncă, dovadă că lumea din Vama nu l-a uitat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: