2018 este un an al premierelor pentru Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi: prima gală organizată în scopul recunoaşterii eforturilor depuse de aceşti agenţi ai schimbării, care luptă zilnic pentru a reprezenta tinerii abandonaţi în (aşa cum le putem numi) „centrele de dezumanizare”, este urmată de prima conferinţă internaţională menită să faciliteze dialogul structurat dintre tinerii instituţionalizaţi şi autorităţile publice. Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi, structura naţională de reprezentare a copiilor şi a tinerilor abandonaţi din România, structură unică în lume, organizează, alături de Hopes&Homes for Children, în perioada 11-14 octombrie a.c., la Baia Mare, conferinţa internaţională „Vreau Acasă”, care reuneşte zeci de copii şi tineri din instituţiile de protecţie a copiilor din România. Tema acestei conferinţe este „Independent, dar nu Singur!”, iar dezbaterile din cadrul acesteia vor fi axate pe subiecte precum deprinderi de viaţă independentă, politici de incluziune socială a tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie specială sau care sunt în procesul de părăsire a sistemului, politici naţionale privind post-instituţionalizarea tinerilor – ne-a informat Andreas Novacovici, preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi.
Printre altele, ni s-a precizat că această conferinţă este înscrisă între evenimentele Administraţiei Prezidenţiale; prin urmare, participanţii la conferinţă au prilejul să se întâlnească şi să poarte discuţii cu „cu importanţi factori decidenţi ai ţării noastre, precum parlamentari şi membri ai Guvernului, susţinând, în cadrul dezbaterilor, dezideratul comun care a pus bazele campaniei de protejare a drepturilor tinerilor instituţionalizaţi: dreptul la familie nu poate fi negociat politic”. (D.L.)
























Comentarii