> Cantitatea reprezintă prima tranşă din necesarul solicitat pentru sezonul rece 2018 – 2019
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat că Ministerul Sănătăţii a repartizat instituţiei sucevene 2500 de doze de vaccin antigripal, care reprezintă o primă tranşă din cantitatea necesară solicitată pentru sezonul rece 2018 – 2019.
Cătălina Zorescu a spus că dozele repartizate vor fi distribuite cu prioritate Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, secţiilor cu risc crescut din cadrul spitalelor (UPU, CPU, ATI, Maternitate, Boli Infecţioase) şi medicilor de familie pentru vaccinarea cazurilor deosebite care se încadrează în grupele de risc (persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani aflate în evidenţa medicilor de familie cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei uman; gravide; persoane, adulţi, copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani).
Reamintim că DSP Suceava a solicitat în acest an repartizarea a 46.000 de doze de vaccin. Necesarul de vaccin solicitat va fi completat în următoarele trei tranşe care ar urma să fie repartizate în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2018.
De menţionat este că în sezonul rece 2017 – 2018 au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere 33.278 de persoane din judeţul nostru. (N.B.)
























Comentarii