CSU Suceava s-a înscris şi anul acesta cu o echipă masculină şi în Divizia A de Handbal, potrivit Federaţiei Române de Handbal.
În campionat vor juca din toamnă 24 de echipe la masculin şi 26 la feminin. Ca o noutate, FRF a împărţit anul acesta formaţiile în patru serii, pe criterii geografice. CSU Suceava face parte din seria A împreună cu CSM Vaslui, CS Magnub Botoşani, CSU Galaţi, CSM Bacău, CSU CNOT Braşov.
Primele două formaţii din fiecare serie se vor califica la un turneu semifinal şi, ulterior, primele patru calificate, la turneul final.
Publicând lista echipelor înscrise în Divizia A şi cunoscând deja componenţa Ligii Naţionale de handbal, federaţia a putut face şi tristul bilanţ al echipelor de handbal de seniori care mai activează în România.
Cu 14 formaţii în Liga Zimbrilor, alte 14 în Liga Florilor şi cele 50, masculin şi feminin, din Divizia A, în România mai există doar 78 de echipe de seniori. Mai mult, destule dintre aceste formaţii de eşalon doi aparţin unor cluburi care, ca şi în cazul Sucevei, au echipă în Ligă. Reprezentantele aceluiaşi club din liga inferioară, conform regulamentului, nu pot promova şi rămân doar pepiniere sau „locuri de pedeapsă” pentru colegii lor de ligă superioară.
Cu aceeaşi ocazie, FRF a numărat şi jucătorii de handbal seniori pe care îi mai are ţara noastră, fostă campioană mondială, cândva o forţă în acest sport, şi i-a dat un dezamăgitor total: 1400 de handbalişti.





























Comentarii