Vadu Moldovei (Bărăşti – Ciumuleşti) în timpul războiului de întregire a neamului (1916-1918)

În nenumărate rânduri paşii m-au purtat spre malul Şomuzului; acesta mă aştepta ca de fiecare dată cu sălcii ce-şi lăsau pletele despletite în vânt şi cu libelule sidefii ce poposeau pe stânjeneii galbeni ce ţâşneau din apa răbdătoare. Şomuzul mă aştepta cuminte cu poveştile spuse de tata, poveşti despre broaşte ţestoase şi şerpi. O luam pe cărarea ce străjuia lanul de grâu sau de păpuşoi, cărare ce mă purta spre Cămârzani, şi mă trezeam ajunsă sus, pe dealul Calna, de unde satul se vedea în vale ca un tărâm de poveste. Apa Moldovei sticlea departe, sub privirea veselă a soarelui, iar câte o turlă de biserică se desluşea maiestuoasă în zarea îndepărtată. Aici, pe dealul Calna, altădată fălindu-se cu o pădurice în care lupii erau stăpâni, fie că mergeam cu toţii la cules ghiocei (şi erau ghiocei să-i tai cu coasa, nu alta!), fie că ne împleteam coroniţe din palide sânziene ori din înalte şi cochete margarete (lanuri de margarete, precum lanurile de doruri), eram fascinaţi întotdeauna de acele adâncituri în pământ învelite în iarbă de mătase: tranşeele.

Tranşeele de pe dealul Calna au fost făcute de armata română, mai precis de către Regimentul 16 Infanterie din Fălticeni, pentru că exista pericolul apropierii nemţilor dinspre Ardeal. Un lucru foarte interesant este acela că printre ofiţerii care conduceau lucrările în zona copilăriei mele se afla însuşi marele Mihail Sadoveanu, cu grad de căpitan. Scriitorul locotenent Mihail Sadoveanu a fost mobilizat la 15 august 1916, imediat după intrarea României în război, în iarna anului 1916 fiind repartizat la Regimentul 16 Infanterie. În acea perioadă a desfăşurării lucrărilor la tranşee, perioadă de iarnă crâncenă, Sadoveanu a stat în gazdă la Profira Cucoş din satul Movileni, comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava. Acea experienţă a sa este descrisă în “Cocostârcul albastru”, doar că în povestire schimbă numele satului în Cucuieţi. De asemenea, vorbeşte în carte şi despre hanul lui Colţun, han care a existat foarte aproape de mănăstirea Cămârzani, astăzi văzându-se doar o movilă de pământ în acel loc. Popota ofiţerilor unde mânca şi Sadoveanu era instalată la Costică Ambros. Trebuie menţionat faptul că în una din aceste tranşee a fost instalat tunul de care răspundea C-tin Tenciu din Ciumuleşti-Ganea, tatăl lui Gavril Tenciu. C-tin Tenciu a tras cu tunul în ruşii care se retrăgeau de la Mărăşeşti, venind dinspre Cristeşti şi Drăguşeni, şi care jefuiau satele prin care treceau.

Retrăgându-se spre Bucovina, deşi războiul se terminase, ruşii nu voiau să predea armele, şi prin satele pe unde treceau făceau prăpăd: jefuiau toată agoniseala civililor, în prag de iarnă, de parcă bolile, neajunsurile şi durerea aduse de către război nu era de ajuns. Amintesc doar un exemplu de vandalism ce s-a petrecut în localitatea Valea Glodului, judeţul Suceava. Ruşii au intrat cu forţa în castelul ce-i aparţinea contelui Zopela (căsătorit cu o fată a familiei Mavrodi), l-au devastat, ca în final să-i dea foc. Acest lucru s-a petrecut într-o zi din intervalul 10 nov-2 dec. 1917.

În data de 27 ianuarie 1917, Batalionul 2 din Regimentul 1 Grăniceri care se afla la Fălticeni iese în faţa armatei ruseşti la Spătăreşti, pe direcţia Şoldăneşti-Ciumuleşti-Fântâna Mare-Bogdăneşti, deşi era depăşit numeric (500 români – cca 10000 ruşi bolşevizaţi care aveau 100 de tunuri), încercând să le blocheze drumul spre Baia şi Cornu Luncii, adică drumul spre Bucovina. De asemenea, ruşii intenţionau să pătrundă cu armele în oraşul Fălticeni, oraş aflat la graniţa dintre Bucovina şi Regat, şi astfel să dezlănţuie măcelul. La ora 11:45 coloana rusă de atac apare pe şoseaua Ciumuleşti ieşind din satul Dumbrăviţa. Bătălia începe şi avea să se termine după 12 ore. Un batalion românesc din Regimentul 16 a ocupat localitatea Ciumuleşti şi a instalat pe deal (Calna?) o baterie din Regimentul 25, baterie care i se alăturase. Acest batalion deschide focul asupra satelor Bogdăneşti, Dumbrăviţa, Cămârzani. Artileria română era nevoită să bombardeze drumurile şi şoseaua Ciumuleşti deoarece erau pline de ruşi care veneau cu sutele. Românii aveau resurse puţine, de aceea după lupta cu armele au trecut la baionetă. Aveau însă avantajul enorm că zona le era cunoscută. Artileria rusă încearcă cu disperare să fugă spre Bucovina, dar este oprită de grănicerii români instalaţi la Mălini şi Cornu Luncii.

Armata rusească a fost dezarmată de către români în apropiere de Fântâna Mare. Armamentul confiscat de la ruşi, tunurile îndeosebi, a fost transportat până la Paşcani cu carele trase de boi.

Iată ce spune Vasile M. Sandu în Monografia satului Vadu Moldovei (fost Bărăşti-Ciumuleşti) despre locuitorii satului nostru care au luat parte la războiul de întregire a neamului:

Au luat parte mai mulţi: Gh. Costică, care a fost primul mort, la Pojorâta, locuia unde este azi Petre Axinia, apoi Vasile D. Muraru, bărbatul Ilincuţei, mort şi el pe front, C. Manolache (tatăl lui Tarcus) mort pe front, Niculai V. Sandu, mort la Mărăşti, Ion T. Andrieş, locuia lângă Leon, mort şi acesta pe front, Vasile Lupu, bărbatul Vâitei, mort pe front, Dumitrache Manea (tatăl lui Ghe. Manea), Ion. C. Ambros (tatăl lui C. Ambrosi – cârciumarul).

De asemenea, şi învăţătorii au fost mobilizaţi pe front, şcolile fiind închise şi transformate în depozite de armament; uşile şcolilor erau ciuruite precum o strecurătoare, deoarece au fost folosite ca ţintă de tragere cu arma. La şcoala din Bărăşti-Ciumuleşti a venit prin transfer de la şcoala din Nigoteşti (15 ian. 1905) învăţătorul I. Ştirbu, dascăl foarte apreciat de către inspectorul I. Modreanu, care îl şi avansează inspector şcolar. Din păcate şi învăţătorul I. Ştirbu este concentrat pe front, fiind suplinit de către Iordache Dragoman, Aurica Dragoman şi Elena Oescu. Un alt învăţător al comunei Vadu Moldovei este Ion C. Spiridon, care s-a născut în satul Ioneasa (în anul 1891), comuna Ciumuleşti, judeţul Baia. Ca participant şi martor pe front, a scris una dintre cele mai impresionante cărţi, Grădina morţii, în care doisprezece învăţători ai judeţului Baia şi-au făcut suprema datorie murind pentru pământul scump al patriei. Printre ei se aflau şi sublocotenenţii în rezervă Popescu şi Nicolae V. din Ioneasa, Ştirbu Gheorghe din Nigoteşti şi Nicolescu Gheorghe P. din Ciumuleşti-Gane, toţi din comuna Ciumuleşti (Vadu Moldovei de astăzi). Cartea de memorii a fost publicată în 1934 la Editura Saidman din Fălticeni. Este o carte care n-ar trebui să lipsească din bibliotecile şcolare, spune dna prof. Virginia Bîrleanu în lucrarea Spiridon C. Ion – învăţător luptător pentru înfăptuirea Marii Uniri şi luminarea satului şi neamului românesc. Cartea a fost publicată în foileton, în acest an, în ziarul Crai nou. Numărul învăţătorilor care şi-au vărsat sângele pentru pământul strămoşesc în prima conflagraţie mondială este mare. Iată ce aflăm de la aceeaşi dnă prof. Virginia Bîrleanu în cartea File din monografia Şcolii nr. 1 Vadu Moldovei (fostă Bărăşti-Ciumuleşti): Să amintim doar câţiva din zonă: N. Stoleriu din Baia, mort la Pietrosul, în cinstea căruia fostul revizor Serafim Ionescu a scris piesa de teatru Un erou, V. Tomegea din Boroaia, I.V. Bălan din Oniceni (mort), C. Cardaş din Drăguşeni (prizonier), Emil Drăguşanu din Rîşca (decorat), I. Spiridon din Ioneasa (decorat), I. Timofte din Fântâna Mare (prizonier), V. Vasiliu din Roşiori, Al. Vasiliu din Tătăruşi (decorat), V. Todicescu din Horodniceni (mort), Dumitru Vasiliu din Baia (mort), N. Ignat din Dumbrăviţa, I. N. Scutariu din Forăşti (rămas invalid).

La şcoala din Ciumuleşti, directorul şcolii, în persoana învăţătorului Ghe. Jitaru, a reuşit să strângă cu ajutorul sătenilor suma de 3533 lei pentru a se ridica o Troiţă în amintirea vitejilor din satul nostru care au dat jertfa supremă între anii 1916-1919, mai ales în bătălia de pe dealurile de la Spătăreşti şi Ciumuleşti (dealul Calna) împotriva ruşilor care, după terminarea războiului, refuzau să predea armele. Troiţa a fost lucrată cu măiestrie de către meşterul Popa V. din satul Dumbrăviţa. Troiţa există şi astăzi, însă avem o mare durere: de ce nu există o plăcuţă pe care să fie trecute numele celor care au murit, şi-au dat viaţa pentru ca o ţară să se reîntregească, pentru ca urmaşii, noi, voi, să trăim liberi şi în demnitate? Oare nu-i pasă nimănui? Dureros.

Satul meu drag, cu oameni frumoşi şi gospodari, să nu-ţi uiţi trecutul! Să nu te lepezi de trecut! Caută în el noi răspunsuri şi învaţă din istoria pe care o ai! Doar aşa Şomuzul poate curge cuminte la vale, doar aşa dealul Calna poate înverzi şi legăna florile zvelte.

 Lenuţa Rusu

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: