> Spaţiile lor sunt folosite pentru magazine, pariuri sportive, săli de fitness sau baruri > El speră ca legea prin care acestea pot trece la primării să fie votată de deputaţi
Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu şi-a exprimat, joi, îngrijorarea că în judeţ casele de cultură sunt folosite pentru magazine, pariuri sportive, săli de fitness sau baruri, dar în acelaşi timp şi-a arătat dezamăgirea că proiectul de lege pe care l-a iniţiat – prin care aceste case de cultură să treacă la primării –, nu a fost adoptat de Senat din cauza unui parlamentar sucevean al puterii. Senatorul speră ca în Camera Deputaţilor să aibă mai multă susţinere.
„Doresc încă o dată să atrag atenţia asupra stării avansate de degradare în care se află casele de cultură ale sindicatelor din judeţ. Din nefericire, aceste instituţii au ajuns să nu mai fie folosite pentru scopul pentru care au fost construite, acela de case de cultură, majoritatea spaţiilor din incinta lor fiind închiriate de sindicate pentru firme care au cluburi, restaurante, baruri sau alte activităţi. Dau ca exemplu Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Câmpulung Moldovenesc, acolo unde cele mai multe spaţii nu sunt folosite pentru activităţi culturale, acestea fiind închiriate pentru magazine, pariuri sportive, săli de fitness sau baruri. Nici nu s-au realizat lucrări pentru modernizarea clădirii, nici în ceea ce priveşte sala de spectacole, dar nici la faţa exterioară a clădirii. Într-o situaţie similară se află şi Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava” arată Daniel Cadariu într-o declaraţie de presă.
El a reamintit că la finalul anului trecut a iniţiat un proiect de lege prin care casele de cultură ale sindicatelor ar putea să treacă în proprietatea administraţiilor locale.
„Proiectul de lege creează cadrul legal al unui eventual schimb între Guvern şi sindicate, iar ulterior aceste case de cultură să fie transferate către autorităţile locale. Din nefericire, acest proiect de lege a fost respins la Senat şi nu a fost introdus la Camera Deputaţilor pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare care s-a încheiat. Sperăm totuşi ca acest proiect să fie dezbătut în prima sesiune, cea din toamnă” explică senatorul.
El a subliniat că unul dintre parlamentarii care s-au opus acestui proiect a fost din judeţul Suceava, preşedinte al uneia dintre principalele comisii parlamentare care ar fi trebuit să-şi dea avizul pentru iniţiativa legislativă.
„În cadrul discuţiilor din comisie, reprezentanţii ministerelor culturii şi administraţiei au spus că nu au un punct de vedere cu privire la acest proiect de lege, pentru că nu îi încurcă cu nimic o astfel de lege. Din nefericire, principalul opozant a fost un reprezentant al coaliţiei de guvernare, din judeţul Suceava, care s-a împotrivit vehement” a adăugat Cadariu, fără să nominalizeze senatorul la care face referire.
El a mai spus că a iniţiat acest proiect de lege după ce a mai încercat şi o altă modalitate prin care cele două case de cultură să poată ajunge în administrarea primăriilor din Suceava şi din Câmpulung Moldovenesc.
Astfel, a solicitat organizaţiilor sindicale să propună administraţiilor locale un model de contract de asociere, dar după analizarea propunerii de către specialiştii celor două primării s-a ajuns la concluzia că acest contract prevedea prea multe obligaţii ale primăriilor şi prea puţine drepturi în ceea ce priveşte exploatarea şi folosirea locaşelor culturale.
„Proiectul de lege reglementează posibilitatea preluării în domeniul public al statului a bunurilor imobile reprezentând casele de cultură ale sindicatelor aflate în proprietatea organizaţiilor sindicale, în mai multe etape. Primul pas ar presupune ca, la solicitarea Guvernului, cu asentimentul organelor de conducere al organizaţiilor sindicale, casele de cultură ale sindicatelor să treacă în domeniul public al statului. În a doua etapă, aceste imobile ar urma să fie transmise în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt situate, prin hotărâre de guvern” a precizat Daniel Cadariu. (N.B.)




























Comentarii