La 2 august 2008, părăsea această lume una dintre cele mai strălucite minţi pe care le-a dat Bucovina în secolul al XX-lea. Radu Grigorovici este cunoscut în lumea academică pentru dăruirea de care a dat dovadă în cercetarea ştiinţifică aplicată din domeniul fizicii şi prin forţa moral-civică pe care o emana, fiind unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai Bucovinei clasice. Format în lumea culturală a urbei Cernăuţilor din perioada interbelică, Radu Grigorovici a debutat ca preparator la Catedra de fizică experimentală a Universităţii din Cernăuţi şi a cunoscut ascensiunea didactică şi ştiinţifică într-o vreme de mari prefaceri sociale şi politice, fiind pe rând asistent, şef de lucrări, conferenţiar la Catedra de descărcări electrice în gaze a Facultăţii de Fizică de la Universitatea din Bucureşti, apoi inginer-şef şi şef de serviciu tehnic, consultant la Fabrica de becuri „Lumen” şi „Electrofar”, apoi şef al Secţiei de semiconductori şi director adjunct ştiinţific al Institutului de fizică al Academiei Române. Pentru meritele sale ştiinţifice, Radu Grigorovici a fost ales membru corespondent al Academiei Române (1963) şi membru titular (1990). Membru al mai multor institute şi universităţi de prestigiu din străinătate, acad. Radu Grigorovici a fost unul dintre cei mai citaţi fizicieni români din perioada postbelică pentru contribuţiile sale în domeniul semiconductorilor amorfi, fapt evidenţiat şi de cuprinderea sa în colectivele de redacţie ale unor reviste ştiinţifice de prestigiu precum: „Reuve romaine de physique”, „Journal of Non-crystalline Solides”, „Phisica Status Solidi”, „Thin Solid Films”, „Studii şi cercetări fizice”, „Journal of Optoelectronics and Advanced Materials”, precum şi din numeroasele studii ştiinţifice publicate în revistele de specialitate. Academicianul Radu Grigorovici a fost membru al societăţilor de fizică din Franţa, S.U.A., România şi Republica Moldova.
Bucovinean cu importante legături cu provincia natală, Radu Grigorovici a fost preşedinte de onoare al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, membru al colectivului de redacţie al periodicului „Analele Bucovinei”, în care a publicat importante studii de demografie istorică, de istorie şi istoria culturii, precum şi un activ susţinător al periodicului „Septentrion” – foaia Societăţii pentru cultură şi literatura română în Bucovina. În calitatea sa de vicepreşedinte al Academiei Române, Radu Grigorovici a fost între cei care au sprijinit activitatea ştiinţifică a Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei, care a devenit, din 2007, Institutul „Bucovina” al Academiei Române. A promovat Bucovina sa natală şi Rădăuţiul la reuniuni ştiinţifice interne şi internaţionale, fiind în anii săi din urmă o prezenţă activă la Rădăuţi şi Suceava, alături de acad. Vladimir Trebici, Dimitrie Vatamaniuc – m.o. al Academiei Române, dr. Radu Economu, prof. Vasile Precop, acad. Liviu Ionesi şi alţi numeroşi oameni de cultură, simpatizanţi şi susţinători ai Societăţii pentru cultură.
Într-un discurs de omagiere a profesorului Radu Grigorovici, unul dintre apropiaţii omului de ştiinţă din Bucovina, într-o conferinţă susţinută în octombrie 2011, acad. Vlad Valentin, punea în evidenţă liniile directoare ale gândirii acestuia: „cercetarea ştiinţifică este o incursiune teoretică sau experimentală în necunoscut declanşată de şansă, curiozitate sau ordine” şi că dezvoltarea sistemului ştiinţei „trebuie să includă toate aspectele lui: finanţarea, starea (stările) sistemului şi, numai în acest context, rezultatele”, iar fuga continuă după planificare are „Cea mai proastă consecinţă a finanţării de la noi [care] este suprimarea iniţiativei personale (totul trebuie planificat!) şi consumarea timpului pe probleme simple şi clare, care permit o finanţare sigură, dar neinteresante pentru rezolvarea problemelor cu adevărat noi”. Iar despre finanţarea ştiinţei în România, profesorul Radu Grigorovici era adeptul formulei lui Napoleon: „pentru a câştiga un război îţi trebuie trei lucruri: 1. bani; 2. bani; 3. bani”, la care adăuga formula de completare a lui Ch. Mees, directorul Departamentului de cercetare de la Kodak: „cercetarea bună are nevoie de idei, bani şi timp”. Profesorul Radu Grigorovici aprecia că rezultatele cercetării în domeniile ştiinţelor exacte (matematică, fizică, chimie, biologie) sunt mai mari decât resursele alocate de Statul Român, datorită şcolilor riguroase pe care le-a avut, între care şi cea de fizică, la a cărei afirmare a contribuit şi eminentul om de ştiinţă bucovinean. „Cu cât mergem mai departe de ştiinţele exacte, cu atât mai puţin precise sunt rezultatele cercetării şi predicţiile asupra lor (istorie, filosofie s.a.)”, aprecia reputatul om de ştiinţă bucovinean.
La 5 septembrie 2001, Radu Grigorovici a transmis un mesaj Congresului Societăţii pentru cultură, un mesaj de „predare a ştafetei” care, în partea sa finală, arăta direcţiile în care trebuia să activeze aceasta: valorificarea culturală a tradiţiilor multiculturale şi multietnice ale provinciei; dezvoltarea autonomă a filialelor Societăţii pentru cultură, având drept model activitatea ASTREI din Transilvania; colaborarea „valoroasă” cu Centrul de Studii „Bucovina” de la Rădăuţi; promovarea în Bucovina a culturii tehnico-ştiinţifice prin intermediul Universităţii „Ştefan cel Mare”, care trebuie să devină echivalentul Universităţii cernăuţene din perioada interbelică, ba chiar să o şi întreacă; „Bogăţia bibliotecilor, arhivelor, muzeelor din Suceava, acumulările de ştiinţă şi experienţă a asociaţiilor culturale din acest oraş, bogăţiile etnologice, artistice şi istorice din ţinutul Rădăuţilor ca şi cele din fostul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc şi din ţinutul Dornelor ar trebui să-şi integreze forţele şi să nu le irosească în conflicte iscate din gelozie sau ambiţii deşarte şi – vai – atât de trecătoare”. Aceste comandamente formulate de profesorul Radu Grigorovici sunt şi acum actuale pentru toţi cei vizaţi de mesaj.
La împlinirea a zece ani de la plecarea dintre noi o academicianului Radu Grigorovici, cercetătorii Institutului „Bucovina” al Academiei Române îşi aduc aminte, cu pioşenie, gestul de o deosebită nobleţe pe care l-a făcut acesta pentru noi, la începutul lui 2007, dovedindu-se prin acesta a fi nu numai un adevărat mentor ci şi un binefăcător – în sensul clasic al cuvântului, donându-ne o sumă de bani ce reprezenta indemnizaţia sa de academician, pe o perioadă de timp, pentru susţinerea cheltuielilor institutului. Făcea acest gest într-o vreme în care se petrecea transformarea Centrului de Studii „Bucovina”, aflat în subordinea Filialei Iaşi a Academiei Române, în Institutul „Bucovina” – instituţie de cercetare cu personalitate juridică, aflat în directa subordonare a Academiei Române, când toate sursele de finanţare ne-au fost închise pentru o vreme.
Dr. MARIAN OLARU,
Director al Institutului „Bucovina” al Academiei Române
Comentarii