Vasile Stroiescu

A văzut lumina zilei la data de 11 noiembrie 1845, în familia Comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, din comuna Trinca, Edineţ, Basarabia. Era cel mai mic dintre cei 15 copii ai familiei.

A învăţat, pe rând, la Liceul din Chişinău, apoi la Kameneţ-Podolski şi la Liceul „Richelieu” din Odesa. A studiat dreptul la Moscova, Petersburg şi Berlin, apoi a călătorit prin Europa. S-a întors acasă şi a funcţionat ca judecător la Tribunalul Hotin până în anul 1875, când i-a murit tatăl. Atunci a renunţat la carieră şi s-a stabilit în satul Brânzeni, judeţul Bălţi, unde avea o moşie.

De la părinţii săi a moştenit mai multe moşii, în suprafaţă totală de 9000 ha. Le-a administrat aşa de bine încât la moartea sa suprafaţa lor era de 25.000 ha. Pe lângă aceste moşii mai avea cirezi mari de vite, herghelii, turme de oi, precum şi mai multe conace. A fost un foarte bun administrator şi un patriot pe măsură. Tot ce a moştenit de la părinţii săi şi a agonisit în timpul vieţii a pus la dispoziţia ţării. Considerabila sumă de bani obţinută prin vânzarea imobilelor a fost transferată în folosul actelor de caritate.

În anul 1902, într-o scrisoare adresată ministrului de instrucţie publică din România, „roagă” pe acesta să primească suma de 200.000 de lei pentru construirea de şcoli în satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi. Din suma respectivă s-au construit şapte şcoli primare, care au fost înzestrate cu absolut tot ce trebuie pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a învăţământului.

În 1906 a donat 200.000 de ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe în Bucureşti, care era necesară pentru acest mare oraş, capitală de ţară. Nu se ştie care au fost motivele că această catedrală n-a mai fost construită, probabil banii donaţi fiind investiţi în alte construcţii.

În 1908 a donat 100.000 de ruble Ministerului Instrucţiei Publice Român pentru continuarea unor construcţii de şcoli săteşti.

În 1910 a iniţiat o mişcare naţională în Basarabia. S-a întâlnit cu fruntaşul unionist Ioan Pelivan, cu care a organizat acţiuni comune privind răspândirea culturii româneşti în rândul comunităţilor săteşti, dar şi a ideilor unioniste în Basarabia.

În perioada 1910-1913 a acordat sprijin financiar la 216 biserici şi 96 de şcoli, care erau construite sau reparate de el, în judeţul Alba sau în alte judeţe din România.

Spitalul din Stolniceşti, judeţul Bălţi, care fusese înfiinţat de Mihail, fratele său, l-a înzestrat cu materiale şi aprovizionat cu alimente mulţi ani la rând. La fel ca şi spitalul din Trinca, satul său natal.

A mai ridicat biserici în localitatea Zabaicani-Pociumbăuţi, judeţul Bălţi, şi în Trinca, pe care le-a înzestrat cu obiectele de cult şi cu odoare.

Cu banii lui s-au realizat 140.000 de volume în limba română, care-au fost distribuite în Transilvania (24.000), în vechiul Regat (15.000) şi în Bucovina (6.000). Restul de 95.000 de volume au fost repartizate pentru deschiderea de biblioteci săteşti.

Până la revoluţia rusă din 1917, Stroiescu s-a luptat mulţi ani cu autorităţile ruseşti pentru înfiinţarea măcar a unei singure şcoli primare, în întreaga Basarabie, cu predare în limba română. Dar organele de stat ruseşti n-au aprobat menţinerea şi susţinerea limbii române în cuprinsul imperiului rus. Aceştia, în schimb, au acţionat puternic pentru deznaţionalizarea românilor, procedând asemenea habsburgilor în Transilvania.

După detronarea ţarului Rusiei, în martie 1917, s-a aflat o perioadă la Odesa şi la Chişinău. În septembrie 1917, fiind bolnav, a plecat în Anglia, apoi la Paris, de unde a continuat să sprijine, material şi moral, toate acţiunile care erau organizate în Basarabia pentru realizarea unirii acesteia cu Patria-Mamă. Va reveni în România Mare abia la începutul anului 1919, când a fost ales senator.

În anul 1917 era în America, la San Francisco, când a aflat de izbucnirea revoluţiei ruse. Imediat a trimis o scrisoare la Partidul naţional din Chişinău informându-se pentru a participa şi contribui la realizarea marilor prefaceri ale visului său, înfăptuirea Unirii tuturor românilor.

Fruntaşii mişcării de eliberare naţională, Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa şi alţii au format în aprilie 1917 Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare a fost ales Vasile Stroiescu, care se întorsese la Odesa din America. Ei s-au prezentat la Vasile Stroiescu pentru a-i aduce la cunoştinţă că a fost ales preşedinte de onoare al partidului de către cei 21 de membri fondatori.

La Unire, Stroiescu avea calitatea de deputat al judeţelor Tighina, Orhei, Lăpuşna şi Bălţi, fiind ales să prezideze Primul Parlament al Tuturor Românilor. Era considerat un mare înţelept român, care-a luptat pentru realizarea idealului naţional, fiind, în acelaşi timp, cel mai în vârstă dintre toţi reprezentanţii Sfatului Ţării.

În anul 1923, împreună cu C.G.Costea Fora, pictorul Camil Ressu, sculptorul Cornel Medrea, scriitorul Victor Eftimiu, filosoful C. Rădulescu-Motru şi ziariştii C. Mille şi N.D. Cocea a pus bazele Ligii Drepturilor Omului, iar Stroiescu a fost ales preşedinte.

În ultimii ani ai vieţii, împreună cu Gh.Mitu Dumitru, directorul Teatrului Naţional din Chişinău, a înfiinţat Societatea Teatrală „Alecu Russo”.

Fiind un om de aleasă cultură, a fost un admirator al multor scriitori români, printre care N. Bălcescu, V. Alecsandri, G. Coşbuc, I. Creangă şi Octavian Goga. Dar a admirat şi scriitorii ruşi Tolstoi, Gogol, Dostoievski şi Cehov.

Cu puţin timp înaintea morţii sale, a dăruit 100 de ha de teren şi conacul părintesc de la Brânzeni şcolii agricole, şi două ateliere de meserii, de lemnărie şi de fierărie, plus o fermă pentru învăţământul agricol al fiilor de ţărani din zonă. Donaţia era gândită ca şcoala să producă, să valorifice produsele şi să se menţină.

Vasile Stroiescu a fost un cărturar de frunte, susţinător al învăţământului, om politic basarabean, filantrop, susţinător fervent al Unirii cu Patria-mamă, membru de onoare al Academiei Române, care-a promovat cultura naţională a neamului românesc. Crezul lui era: „Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.

A mai spus: „Omul bogat nu trebuie să-şi mănânce singur averea, ci să miluiască şi pe acel sărman şi neputincios”. Acţiunile sale au fost în perfectă concordanţă cu crezul său.

Vasile Stroiescu a fost una din cele mai însemnate personalităţi româneşti din Basarabia, confirmat prin patriotismul său ca vizionar politic şi, mai ales, unul din cei mai importanţi filantropi români.

A trecut la cele veşnice la 13 aprilie 1926, fiind înmormântat la Bucureşti. Pe mormântul său stă scris: „Basarabean, mare patriot şi filantrop, întâiul preşedinte al camerei României Întregite”. In memoriam V.S. basarabeanul generos. (Prof. GH. DOLINSKI)