La Conferinţa Naţională a Societăţii Române de Istoria Mdicinei: în centru, în dreapta mea, este Prof. Dr. N. Marcu, preşedintele societăţii; în extremitatea stângă este Prof. Dr. O. Buda, istoriograf al medicinei, şi lângă dânsul poeta Camelia Voiculescu; în extremitatea dreaptă este eminescologul Dr. Lupu Valer din Vaslui; în stânga mea este soţia mea, iar în stânga ei, Prof. Lucasciuc Antoaneta, istoriograf al medicinei; în stânga Prof. Dr. N. Marcu se află subsemnatul; „bărbosul” este Dl Cozărescu, un remarcabil muzicolog.
Oraşul Roman a fost la mijlocul lunii mai 2018 locul unei reuniuni naţionale a societăţilor de istoria medicinei (a 47-a) şi de istorie a farmaciei (a 27-a) în organizarea Societăţii de istoria medicinei şi farmaciei Roman, dedicată Centenarului Marii Uniri. Hotelul Roman, de patru stele, ne-a oferit cele mai generoase condiţii de cazare, masă, costuri suportate integral de gazde pentru cca 150 participanţi din 16 oraşe ale ţării: Roman, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Câmpulung, Vaslui, Baia Mare, Piteşti, Iaşi, Suceava, Satu Mare, Oradea, Piatra Neamţ, Sibiu, Chişinău, Bacău.
Un program foarte dens a abordat cele mai diverse domenii de evoluţie a specialităţilor medicale şi a farmacologiei medicale umane şi veterinare în vreme de pace şi război, medici iluştri, îndeosebi femei din România, Republica Moldova, dar şi din alte ţări constituind conţinutul unor comunicări la cel mai înalt nivel ştiinţific documentar, psihoafectiv, cum au relevat prof. dr. Nicolae Marcu din Bucureşti, preşedintele Societăţii de Istorie a Medicinei, prof. dr. farm. Ana Carată, preşedintele Societăţii de farmacie, şi dr. Dan Gabriel Arvătescu (chirurg), preşedintele Societăţii de Istoria Medicinei şi farmaciei din Roman şi membru al Societăţii medicilor scriitori şi publicişti din România, autorul volumului „Poveştile medicinei romaşcane” realizat în 2018 şi oferit gratuit participanţilor.
Reuniunea naţională de la Roman a fost un omagiu sensibil la adresa istoriei medicinei şi farmaciei, a medicilor bărbaţi şi femei, a eroismului şi sacrificiului dedicat bolnavilor din toate războaiele secolului XX, afirmând patriotismul medicilor şi farmaciştilor în cele mai vitrege condiţii create de traumatisme de război, boli epidemice, insuficienţă alimentară şi tehnică de război, aşa cum au demonstrat-o medicii de vârstele a III-a şi a IV-a prezenţi la Roman. Cele 116 comunicări au fost semnate de cca 150 de medici.
Voi aminti doar câteva dintre comunicările care se referă la medici şi ajutoarele lor niciodată omise, la pacienţi mereu prezenţi în peisaj cu mentalităţile şi durerile lor şi la spital ca un templu în care se petrece miracolul vindecării.
Sunt conturate „personalităţi ale medicilor – cărturari” din sec. al XIX-lea: Marino Vafrini, Al. Teodori, M. Burada, N. Quinez şi al XX-lea: Mîrzescu şi N. Fălcoianu – „cel mai competent chirurg pe care l-a avut Românul”.
Chirurgul scriitor şi iatro-istoric Arvătescu ne-a înfăţişat „icoane ale trecutului”, dar a scos din anonimat multe personalităţi medicale romaşcane.
Conferinţa de la Roman a elogiat prima femeie medic care a activat la Roman, dr. Olguţa Agapi Popescu, venită la Roman împreună cu soţul său dr. I. Popescu. Aflăm că dr. Vafrini Marino a fost primul care a făcut la Roman anestezia cu cloroform. Documentele atestă faptul că Spitalul din Roman era unul din centrele chirurgicale cele mai puternice din epocă, aşa cum a arătat între altele prof. univ. dr. Nicolae Marcu, preşedintele Societăţii Române de Istoria Medicinei, în prefaţa volumului „Poveştile medicinei romaşcane”. Acel superman sau „prinţul chirurgiei de la Roman”, dr. Falcoianu, în 1949 este arestat ca „duşman al poporului”, judecat şi condamnat, apoi întemniţat. În 1951 este eliberat şi i se stabileşte domiciliu forţat la Câmpulung Muscel, unde a luat totul de la început; acel Sisif avea 52 de ani.
Acum 200 de ani apare primul spital în Roman sub numele „Ospiciul săracilor”, cu 10 paturi (5 pentru bărbaţi şi 5 pentru femei), cu banii oferiţi de episcopul cărturar Veniamin Costache (1768-1846), care s-a împrumutat de la cămătarii epocii. Era pe 1 aprilie 1798 când apare acest spital, al doilea ca vechime din Moldova.
Din Roman au plecat în lume mari doctori: dr. Max Blecher ajunge să lucreze în Sanatoriul Berth (în Normandia), unde dr. Richard Russel în 1856 promovează talasoterapia pentru copii cu scrofuloză (tuberculoză ganglionară) iar dr. Paul Rigler fabrica seruri şi vaccinuri pentru armata română, îndeosebi pentru animalele armatei.
Tot el a descris un caz de epilepsie la o vacă şi a studiat cisticercoza (boală parazitară a animalelor, transmisibilă şi la om şi datorată localizării în toate organele a formelor larvare ale teniei). A scăpat ca prin minune din măcelul de la Turtucaia, în războaiele balcanice (primul); Gh. Topârceanu a căzut atunci prizonier la bulgari. S-a spus că în primul război balcanic a învins holera, iar în cel de-al doilea, au învins românii, care nu i-au lăsat pe bulgari să ne ia Dobrogea.
Spătarul Milescu (1636 – 1708), cărturar şi diplomat în multe capitale europene, a fost trimis de Ţarul Rusiei în China, unde a stat trei ani (1675 – 1678), descriind China necunoscută în Europa; Spătarul era considerat omul din spatele tronurilor regale; era şi el din Roman. Spătarul era strămoşul savantului Ilia Mecinicov, succesor al lui Pasteur şi laureat Nobel în 1908 pentru studiul fagocitozei; s-a vorbit la Roman şi despre savantul rus Scriabin, mare parazitolog, ilustrat într-o caricatură a vremii cântând unor helminţi (viermi) care dansau ridicaţi „în picioare”, de fapt în vârful cozilor.
Colegii din Chişinău (dr. Alex Lavric – directorul Muzeului de Istoria Medicinei şi Farmaciei) au ilustrat figura dr. N. Testemiţan – „omul zilei de mâine şi mai ales de poimâine”, cel cu sufletul spre „omul de la ţară care ne creşte pâinea”; participa la o întâlnire colegială şi a murit în timpul dansului cu o colegă, la vârsta de 59 de ani, după ce fusese detronat din ministeriat pentru naţionalismul său.
În 1872 funcţiona în Roman un spital evreiesc deservit de dr. Alexandru Leo Rabener, dr. Elias Adolf cu diplomă de la Viena şi dreptul de practică în Principate şi de dr. Moise Schiffer, dr. Isac Avram şi dr. Maria Abraham. Alţi medici celebri au ilustrat medicina la Roman: dr. Aurel Grecu, dr. Ioan Brădăţan, dr. Petru Nicolaescu, chirurg venit din Oltenia, fiul unor ţărani săraci din Vâlcea.
O incursiune în labirintul memoriei ne aminteşte de afirmarea femeilor în medicină în vremurile când numărul bărbaţilor medici era insuficient. „Femeia care întruchipa nostalgia vremurilor trecute, dar nu apuse” într-un un filmuleţ ilustra femeia în artele plastice fără mâini, dar Brâncuşi „le-a dat şi mâini şi cap”. S-au făcut ample referiri la trecutul care ne ajunge din urmă, boli considerate „uitate”, eradicate, revenind ameninţător.
Să fim mândri că avem strămoşi geniali în toate domeniile dar marea generaţie a reîntregirii ţării a căzut victimă represaliilor postbelice.
În prima seară „Orchestra celor patru” din Bacău ne-a refăcut armonia cu noi înşine, după audierea atâtor istorii şi rememorări încărcate de înfrângeri, dar şi de victorii. Am „redescoperit Mica serenadă” de Mozart, după care am plutit pe valurile unor melodii de divertisment, aproape o oră.
Dar şirul lung al emoţiilor nu s-a încheiat. La ieşirea din hotel, spre nord, într-un scuar am admirat o piatră memorabilă de 2 m / 1,5 m pe care scrie: „Aici, pe 24 ian. 1859, s-a desfăşurat Hora Unirii, cu Vasile Alecsandri şi alţi fruntaşi ai vremii”.
Închei cu mărturisirea unei cărţi pe care am văzut-o, am citit câteva pagini şi nu mă voi linişti până nu va face parte din biblioteca mea: „Homo deus – scurtă istorie a viitorului” de Yuval Noah Harari, apărută în 2018. Nu se putea să nu-mi amintesc de o altă scriere de proporţii mai mici, dar cu aceeaşi rezonanţă: „Amintiri despre viitor” de Erick von Deniken.
Dr. IOAN IEŢCU,
membru al Societăţii de Istoria Medicinei
Comentarii