Protopopiatul Suceava I

Parohia Sf. Pantelimon-Tătăraşi

Istoricul comunităţii parohiale

Denumirea de Tătăraşi provine de la un sat dispărut, aflat în apropierea oraşului Suceava, potrivit tradiţiei, dar şi documentelor din arhive. Toponimia de „Tătăraşi” provine de la invaziile tătărăşti asupra cetăţii Sucevei, aici fiind locul de intrare, dar şi de campare a acestora înaintea asediilor. Este posibil ca unii dintre invadatorii tătari prizonieri să fi rămas pe acest loc încreştinându-se şi formând o comunitate care s-a românizat, cum e cazul satului Bosanci, din vecinătate. Istorici austrieci şi români fac referire la documente în care sunt menţionate satele Tătăraşi şi Arini în partea sud-vestică a oraşului Suceava. Înainte de dispariţie, cele două sate aveau câte o biserică de lemn cu preot slujitor. Satul Arini avea 15-16 case cu 70-80 de suflete, iar biserica avea hramul Buna-Vestire. Satul Tătăraşi avea aproximativ 19-22 de case, 90 de suflete, iar biserica avea hramul Ispas. În urma cercetărilor arheologice s-a constatat prezenţa unor vetre de locuit din sec. XV – XVIII. Amplasamentele celor două biserici dispărute nu au fost stabilite încă.

După evenimentele din 1989 şi căderea regimului comunist ateu, posibilitatea înfiinţării de noi biserici şi aşezăminte de cult, atât de necesare după îndelungata secetă duhovnicească din perioada anterioară, şi nu numai, deoarece în Suceava nu s-a mai construit nicio biserică ortodoxă din timpul lui Vasile Lupu, ultima fiind biserica Beizadelelor – 1643, a dus la o îndreptare a situaţiei. Autorităţile austriece (1774-1918), cât şi cele comuniste n-au avut niciun interes în întărirea ortodoxiei în Bucovina, fapt pentru care nu au permis construirea de biserici. În comparaţie cu perioada comunistă, stăpânirea austriacă a avut interesul ca unele biserici să dispară pentru totdeauna. De pildă bisericile Adormirea Maicii Domnului, Ispas, a Fetelor şi altele.

Ridicarea noii biserici

Prin strădania preotului Alexandru Lăzăreanu se înfiinţează în 1997 parohia care are ca patron şi ocrotitor pe Sf. Pantelimon. Amplasamentul iniţial al bisericii a fost altul, însă pronia dumnezeiască a rânduit locul acesta, poate în amintirea bisericilor pomenite mai sus. În 1998, prin donaţia deja existentă a terenului către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, făcută de familia Aioanei, s-au depus documentaţii pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Acesta este momentul când biserica primeşte un al doilea hram, Acoperământul Maicii Domnului. Arhitectul Nicu Moldoveanu, alături de inginerul de rezistenţă Gheorghe Gemeniuc sunt artizanii şi stâlpii noii biserici. În zonă se preconiza construirea unui cartier nou de case, care în prezent este în desfăşurare. Începuturile nu au fost deloc uşoare. În vremea aceea în jurul bisericii nu era nicio casă, prima aflându-se la câteva sute de metri, fără utilităţi şi pe o pantă destul de greu accesibilă, practic fără un drum propriu-zis de acces. În iarna dintre anii 1999-2000 s-a construit o mică încăpere în care s-au oficiat primele slujbe, încăpere folosită şi ca loc de depozitare a materialelor de construcţie şi a uneltelor necesare în timpul lucrărilor.

În primăvara anului 2000, chiar înainte de Sfintele Paşti, se oficiază slujba de sfinţire a locului, apoi trasarea şi săpăturile pentru temelie. În perioada următoare s-a turnat temelia, apoi s-a realizat elevaţia, iar după ce specialiştii şi-au dat acordul, în trei săptămâni s-a închegat structura din lemn a bisericii până la astereală. Arhitectura bisericii face parte din stilul bisericilor de lemn tradiţionale din Bucovina, în plan triconc, cu abside laterale, cu turlă octogonală peste naos, cu pridvor închis. Construcţia s-a executat din lemn de răşinoase încheiat în „coadă de rândunică” de către meşteri din zona Moldoviţa, ajutaţi de voluntari locali, cât şi din comunele Bosanci şi Moara. Era un entuziasm greu de exprimat în cuvinte în rândul participanţilor la lucrări, entuziasm molipsitor, care a cuprins întreaga suflare a celor care locuiau în apropiere. Este un sentiment frumos să o vezi cum „creşte”. Spre toamnă s-a aşezat învelitoarea din draniţă, astfel încheindu-se prima parte a lucrărilor. În decembrie acelaşi an, chiar înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, se oficiază sfinţirea bisericii, iar de atunci Suceava are un Altar în plus, unde se aduce slujbă lui Dumnezeu.

Anul 2001 a fost un an de pregătire pentru lucrările de pictură. A fost adusă o cantitate importantă de var care s-a stins la faţa locului. S-a amenajat un drum de acces, s-au aşezat stoleria, geamuri, uşi etc.

În octombrie 2002 s-au început lucrările de pictură murală în tehnica fresco de către pictorii Aurelian Sava şi Adrian Bratiloveanu. Înainte de Sfintele Paşti din 2003 s-a încheiat pictura la Sf. Altar, urmând pictarea turlei după sărbători.

Jertfa

Preotul ctitor, om de înaltă vocaţie, un profesionist şi un dedicat al cultului muncii, avea un crez după care şi-a ghidat întreaga viaţă şi activitate: „Roagă-te ca şi cum ai muri mâine şi munceşte ca şi cum n-ai muri niciodată”. Această credinţă a sa l-a determinat să se implice direct în toate lucrările ce se desfăşurau la sfântul locaş. Data de 30 aprilie 2003 va rămâne în istoria acestei biserici ca o zi tragică şi de neuitat. Lucrând, părintele a căzut de la fereastra turlei, iar după nouă zile de suferinţă Dumnezeu a oprit şirul anilor vieţii sale la 52, ridicând de pe umerii săi crucea şi lăsându-i trupul spre odihnă până la obşteasca înviere într-un mormânt săpat pe locul jertfei sale, lângă temelia bisericii.

 Din ziua tragicului eveniment, mica şi tânăra comunitate era în primejdie să se destrame, pentru că mulţi dintre susţinătorii bisericii se aflau la mare distanţa. Lipsa vrednicului preot a fost profund resimţită şi de elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Mitropolit Dosoftei” din Suceava, unde acesta a predat mai multe discipline, chiar de la înfiinţarea seminarului remarcându-se în mod special la muzică bisericească şi dirijorat.

În ziua hramului, 27 iulie, dar şi în după-amiaza dinainte, urcă spre întâmpinarea Sfântului oameni de toate vârstele, care îşi poartă în suflet dorinţele lor tainice, rugăciunile lor, nădejdile şi neputinţele lor, suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Unii aduc mulţumire, alţii caută limanul, caută darurile cu care răspunde Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor Săi celor ce vin acolo cu osteneală şi jertfă, prinos firesc şi curat al creştinului practicant. Vin şi oameni care îi trec pragul pentru prima dată ca să vadă cum este aici şi să se închine moaştelor Sfântului.

Adeseori, tineri care l-au avut îndrumător la seminarul teologic, dar şi credincioşi de toate vârstele pe care i-a îndrumat duhovniceşte vin şi aduc în faţa mormântului, unde de 15 ani veghează în toate zilele o candelă aprinsă din grija soţiei sale, prinosul lor de mulţumire şi recunoştinţă.

www.romanidecentenar.ro

Din anul jertfei până astăzi, enoria Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a trecut, prin rânduiala lui Dumnezeu şi a ierarhului locului, Înalt Prea Sfinţitului Pimen, sub păstorirea fiului, pr. Cristian Ioan Lăzăreanu.

Sf. Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor şi al medicilor

Creştinii care vor cerceta viaţa acestui de Dumnezeu mărturisitor şi apărător al dreptei credinţe îl vor îndrăgi de îndată şi se vor convinge ei înşişi că el aduce celor ce se roagă întărire în credinţă şi împlinirea cererilor de folos. Pantelimon, sau în traducere „în toate milostivul”, este sfântul bineplăcut lui Dumnezeu care s-a născut în secolul IV, în Nicomidia (NV Asiei Mici) dintr-o mamă creştină, Evula, şi tată păgân, Eustroghie. Rămas orfan de mamă, era silit de tatăl său să se închine zeilor şi să devină om de vază la curtea împăratului păgân Maximian Galeriu, care îl admira pe tânăr pentru agerimea minţii, pentru frumuseţea chipului şi mai ales pentru iscusinţa ce o arăta în meşteşugul medicinei, deprins de la doctorul păgân Eufrosin.

Aceste scenarii de viaţă închipuite de tatăl lui Pantelimon nu s-au împlinit, pentru că el a fost îndrumat la credinţa cea adevărată, pe care mama i-o insuflase în pruncie, de către un preot înţelept – bătrânul Ermolae. A fost botezat de către Ermolae, împărtăşit şi a primit în chip tainic de la Dumnezeu darul facerii de minuni – darul vindecării bolnavilor. Având întru sine această putere dumnezeiască, a săvârşit întâi o înviere din morţi a unui copil muşcat de viperă, iar apoi a vindecat un om care îşi pierduse vederea încercând tot feluri de leacuri. Aceste minuni au avut ca urmare întoarcerea la credinţă a tatălui sfântului şi a multora din Nicomidia, dar au şi născut invidia şi ura doctorilor vremii, care au dus în faţa împăratului vestea că Pantelimon nu slujeşte zeilor, nu tămăduieşte cu ajutorul lui Esculap, zeul ştiinţelor medicale, ci cu Hristos, şi îi ajută pe creştinii prigoniţi mergând în temniţe şi tămăduindu-le toate bolile şi suferinţele.

Înaintea împăratului a fost adus un paralitic pentru a cărui vindecare doctorii s-au rugat zeilor timp îndelungat şi fără rezultat, însă la rugăciunea Sfântului, paraliticul s-a ridicat şi a început să umble. Deşi mulţi s-au convertit văzând minunea, Maximian s-a învârtoşat şi, cu ură, negăsind în Pantelimon supunere, l-a condamnat la groaznice chinuri. Astfel, sfântul, cu mintea şi inima ridicate la cer prin psalmi şi rugăciuni, a trecut peste cele cu neputinţă de trecut cerând lui Hristos Domnul puterea de a răbda torturile. A fost atârnat gol pe stâlpul de caznă, soldaţii smulgându-i din carne cu gheare de fier şi pârlindu-i coastele cu torţe aprinse. Atunci a auzit din cer: „Nu te teme, Sunt cu tine!”.

A fost băgat într-un cazan cu plumb clocotit şi se ruga să-i alunge Hristos frica şi i s-a arătat Acesta sub chipul preotului Ermolae, dascălul său, iar luându-l de mână a intrat în cazan cu el şi plumbul s-a răcit pe dată. A fost dus în arena cu animale sălbatice ca să fie sfâşiat, dar blândeţea sfântului le-a făcut blânde şi pe acestea. Împăratul l-a întemniţat, iar animalele le-a omorât, lăsând cadavrele lor multe zile în arenă; prin minune acestea nu miroseau. A fost legat pe o roată cu ţepi, dar roata s-a ridicat în văzduh cu tot cu sfânt, lovind de moarte pe cei ce-l chinuiau.

Mâniat de neputinţa de a-l omorî, păgânul Maximian a poruncit tăierea capului dascălilor sfântului, preotul Ermolae, Erimp şi Ermocrat, apoi a poruncit şi decapitarea lui Pantelimon şi arderea trupului său. A fost legat de un măslin şi lovit cu sabia care s-a îndoit ca ceara. Atunci glas din cer a strigat Pantelimon – în toate milostiv, în loc de Pandoleon – în toate ca un leu, cum îl chema înainte de botez, iar ostaşii s-au înfricoşat cerând iertare Sfântului. Un ostaş i-a tăiat capul şi pe loc măslinul de care era legat s-a umplut de roade, iar din grumaz a curs lapte în loc de sânge. Mărturii documentare din secolul al XI-lea adeveresc că laptele curs din trupul mucenicului s-a păstrat până în secolul al X-lea şi a tămăduit mulţime de oameni. Capul Sfântului Pantelimon se păstrează în altarul Bisericii „Pantelimon Russicon” din Sf. Munte Athos, Grecia, iar părticele din trup în toată lumea ortodoxă, în special în bisericile care-i poartă numele, pentru întărirea credinţei şi ajutorarea celor care i se roagă neîndoielnic.

Vindecător de orice fel de boală – diabet, cancer, epilepsie, îndăcire, boli mintale, boli molipsitoare şi toate celelalte – fără să ceară bani sau alte foloase, sfântul tămăduieşte în toată vremea, urmărind ca plată doar schimbarea vieţii păcătosului. Cel mai mare dar cu care poate veni cineva la biserică întru întâmpinarea lui Dumnezeu care ne cheamă şi a sfinţilor Săi prin care ne arată milostivirea este curăţia propriului suflet şi lepădarea gândurilor potrivnice, pentru care rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi, şi pe cei ce vor citi şi vor da curs îndemnului nostru.

Despre viaţa şi minunile sfântului se va vorbi în amănunt în biserică, joi, 26 iulie, seara de la ora 17, la slujba de priveghere, şi vineri, 27 iulie, începând cu ora 8, la Utrenie, Acatist şi Sf. Liturghie.

Cu dragoste vă dăruim o rugăciune, ca o cale pentru toate vârstele către Sfântul Pantelimon: Milostive Pantelimoane, nu te îngrozi de ranele mele păcătoase, unge-le cu mirul milei tale şi mă tămăduieşte, ca sănătos fiind cu trupul şi cu sufletul, zilele care mi-au rămas, cu harul lui Dumnezeu să le petrec în pocăinţă şi viaţă plăcută lui Dumnezeu. Amin.

 Cu dragoste în Hristos,

 Pr. CRISTIAN IOAN LĂZĂREANU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: