Primul turneu internaţional Tenis 10 la care a participat a adus fălticeneanului David Arcip şi primul titlu de campion internaţional. Este vorba de turneul „Albena Open 2018”, unde, la Nivelul Portocaliu, David l-a învins într-o finală spectaculoasă pe Peter Vasiliev, din Belarus, cu scorul de 10-3.
La turneul internaţional din Bulgaria, „Albena Open 2018”, au fost prezenţi copii cu un înalt nivel de pregătire din Bulgaria, Ucraina, Belarus, România. Chiar dacă vremea nu a fost favorabilă, unele meciuri fiind amânate pentru a doua zi, micii sportivi s-au întrecut spectaculos. Reprezentantul clubului ACS „Nada Florilor” Fălticeni şi-a demonstrat încă din primul meci disputat în staţiunea bulgară calităţile tehnice, reuşind să se impună în fiecare partidă, iar în final a cucerit primul său titlu internaţional, învingându-l în finală pe sportivul din Belarus într-un meci aplaudat de publicul prezent. Pentru prestaţia sa la acest turneu, David Arcip a fost felicitat de Iliya Atanasov, reprezentantul organizatorului competiţiei, Clubul Dreisam Tennis Academy, fiind invitat să participe şi la viitoarele turnee.
După un „periplu” de cinci săptămâni prin ţară la competiţiile naţionale organizate sub egida Tenis 10 FRT şi Tenis 10 MPG, la care micuţii tenismeni de la Clubul „Nada Florilor” Fălticeni au obţinut rezultate excelente, urcând pe podiumul de premiere al fiecărui turneu, şi în care au impresionat spectatorii prin devotamentul lor, a urmat şi prima ieşire peste hotare. Un rezultat bun în Bulgaria era previzibil, pentru că în Turneul Tenis 10 MPG de la Cluj locul I, Nivelul Portocaliu, a fost obţinut de David Arcip, la Turneul de la Braşov, Tenis 10FRT, locul I la Nivelul Roşu a revenit lui Matei Ursache, locul I la Nivelul Portocaliu lui David Arcip, la Turneul MPG de la Mamaia, locul I la Nivelul Roşu a ajuns la Matei Ursache, locul I Nivelul Portocaliu la David Arcip, locul 3 la aceeaşi categorie la Iustin Andrei. Au urmat Turneul Tenis 10 FRT de la Piatra Neamţ, unde locul I, Nivelul Portocaliu, a revenit lui Răzvan Grigore, locul I la Nivelul Roşu lui Cristian Aciubotăriţei, iar la ultimul Turneu Tenis 10 FRT, cel de la Fălticeni, de săptămâna trecută, locul I la Nivel Roşu a fost ocupat de Cristian Aciubotăriţei, locul 2 de Matei Ursache, locul 3 de Luca Vasiliu. La Nivelul Portocaliu, locul 1, David Arcip, locul 2, Iustin Andrei, locul 3, Matei Strugariu.
„Dorim să mulţumim domnului Ferry Lechner, coordonator Tenis 10 şi Tenis Teens în cadrul Federaţiei Române de Tenis, pentru implicare şi sprijinul acordat de FRT clubului ACS «Nada Florilor» Fălticeni, sponsorilor competiţiilor locale, dar şi celor ai deplasărilor la competiţiile naţionale, Raitar, Romfour, SC Botuşanu, Primăriei municipiului Fălticeni pentru atenţia acordată, surprizele făcute şi recompensarea micilor tenismeni de Zilele Municipiului cu diplomele de excelenţă. Cel mai important factor în progresul copiilor noştri de la o etapă la alta de pregătire, în reuşitele de la fiecare turneu la care au participat, este munca depusă de antrenorul Marcel Dascălu, care a devenit un al treilea părinte pentru copiii noştri, pentru că participă la dezvoltarea lor pe plan sportiv, educaţional, social şi personal”, ne-a spus Ramona Arcip, mama campionului David Arcip.




























Comentarii