Societatea Scriitorilor Bucovineni şi revista „Bucovina literară” s-au bucurat de privilegiul extraordinar de a-l avea mereu aproape pe distinsul cercetător al vieţii şi operei lui Mihai Eminescu, prof. univ. dr. Dimitrie Vatamaniuc, critic şi istoric literar, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog, un fervent promotor al culturii şi civilizaţiei româneşti în Bucovina, preşedinte de onoare al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi membru în Colegiul Redacţional al revistei „Bucovina literară”.
Dimitrie Vatamaniuc a făcut parte dintre acele suflete nobile care transformau într-o mare bucurie orice întâlnire cu semenii, aşezând lumina în inimile tuturor celor care aveau şansa de a-i fi aproape.
În anii adolescenţei am avut norocul să-l întâlnesc pe acest om remarcabil chiar la noi acasă, în apartamentul în care locuiam cu părinţii mei, când, întorcându-mă într-o zi de la şcoală, am avut surpriza să găsesc în jurul mesei din sufragerie, alături de tatăl meu, doi oameni remarcabili, Dimitrie Vatamaniuc şi George Muntean. Discutau intens, cu feţele pline de o frumoasă lumină interioară, aplecaţi peste cartea „Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu” de Augustin Z.N. Pop, deschisă la arborele genealogic al poetului. Era ca şi cum ar fi fost decupaţi din cotidian, ca şi cum o revelaţie i-ar fi îmbrăţişat pe toţi trei. Cuvintele se jucau alergând de la unul la altul, în tonuri calde, printre zâmbete sau rafale de râs, cu glume sau detalii serioase pe care tatăl meu le povestea despre Mihai Eminescu, detalii pe care, la rândul lui, tata le ştia de la străbunica lui, Evdochia, verişoară dreaptă cu Mihai. Parcă văd şi acum privirile pline de interes ale celor doi invitaţi ai tatălui meu, care absorbeau fiecare cuvânt sau informaţie discutată, unele aşezându-se peste confirmările pe care le aveau deja, altele fiind de interes maxim prin caracterul de noutate. Discuţiile nu s-au încheiat decât foarte târziu în noapte şi numai cu promisiunea de a fi continuate. Ceea ce s-a şi întâmplat, cei doi invitaţi ai tatălui meu revenind, peste ani, la aceeaşi masă, în aceeaşi formulă, în jurul aceloraşi poveşti despre Mihai. Într-un fel, Mihai i-a adus împreună şi ne-a adus împreună. Fiecare nouă întâlnire cu Dimitrie Vatamaniuc şi cu George Muntean pe care viaţa mi le-a dăruit a fost plină de emoţie, respect şi admiraţie. Doi oameni de excepţie, care şi-au pus amprenta într-o formă absolută, magnifică ar spune unele voci, asupra literaturii române, în general, asupra literaturii române din Bucovina în particular, dar şi asupra fiecărui om care a avut bucuria să-i cunoască.
Ulterior, prin Societatea Scriitorilor Bucovineni ne-am regăsit în dorinţa de a construi împreună lucruri frumoase pentru literatura română din Bucovina. Colaborarea cu revista „Bucovina literară” şi acceptul de a face parte din Colegiul Redacţional fiind o confirmare a faptului că îşi dorea să fie mereu aproape de noi. Şi aşa va rămâne. Mereu aproape de noi. Pentru că atâta vreme cât ne amintim cu drag de sufletele frumoase care s-au strămutat la Ceruri, ele continuă să fie aproape de noi.
Iar Dimitrie Vatamaniuc va locui mereu în gândurile noastre cele mai frumoase. Prin ridicarea lui la Ceruri, literatura română a mai câştigat un înger.
CARMEN VERONICA STEICIUC
Comentarii