În perioada următoare, la Spitalul Judeţean

22 de posturi de medic specialist şi primar vor fi scoase la concurs

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat, joi, că mai multe posturi de medic specialist şi primar vor fi scoase la concurs în perioada următoare, arătând că prin ocuparea acestora va fi acoperit deficitul de medici pentru diverse specialităţi.

El a precizat că vor fi scoase la concurs două posturi de medic specialist în specialitatea neurologie, două în specialitatea chirurgie generală, două în specialitatea ortopedie, două în specialitatea chirurgie toracică, câte unu în specialităţile chirurgie vasculară, cardiologie, neurochirurgie, anatomie patologică, nefrologie, un post de medic specialist şi un post de medic primar în boli infecţioase, un post de medic primar pneumologie pentru Dispensarul TBC, un post de medic primar de medicină de familie şi un post de medic specialist de medicină internă la Compartimentul de Îngrijiri Paliative, un post de medic primar urologie, un post de medic rezident anul V în specialitatea oncologie medicală, un post de medic primar în specialitatea oncologie şi un post de medic specialist epidemiolog.

Rîmbu consideră că va exista cel puţin câte un candidat pentru majoritatea posturilor scoase la concurs, în condiţiile în care spitalul le oferă posibilitatea medicilor care activează aici în baza contractelor de prestări servicii să participe la concurs şi să se titularizeze pe posturi.

„Nu sunt concursuri formale, vor candida cel puţin medicii care până acum au lucrat cu contracte de prestări servicii. Intenţia noastră este să-i angajăm cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi, astfel, nu vom mai avea specialităţi deficitare în privinţa acoperirii cu medici, cu excepţia UPU şi Radiologiei” a mai spus Rîmbu, adăugând că în aceste două specialităţi se înregistrează încă un deficit la nivel naţional, determinat fie de numărul redus de posturi scoase la concursurile de rezidenţiat, fie de plecarea medicilor pentru a profesa în străinătate.

El a declarat că, în prezent, există discrepanţe între salariile medicilor din spital care lucrează cu contracte de prestări servicii încheiate înainte de operarea majorărilor salariale cu data de 1 martie 2018 şi cei titulari, care sunt angajaţi cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Managerul SJU a anunţat că aceste concursuri se vor derula în perioada iulie- septembrie.

Rîmbu a arătat că în cursul acestui an au mai fost angajaţi patru medici în secţiile Obstetrică-Ginecologie, Gastroenterologie, Hematologie, Laborator BK şi un medic pediatru în UPU.

În perioada 2008-2017, în spitalul sucevean au fost angajaţi 118 medici pentru diferite specialităţi medicale. Cei mai mulţi, câte 16, au fost angajaţi în anii 2012, 2013 şi 2016, iar în anul 2017 au fost angajaţi nouă medici.

Patru dintre medicii care au venit în spital de mai mult timp sunt deja medici-şefi ai unor secţii, a mai precizat Rîmbu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: