> Ion Lungu: Sper să avem un transport civilizat şi să putem îndemna sucevenii să recurgă la transportul public
Primăria Suceava va avea un parc de 59 de autobuze electrice care vor fi achiziţionate prin trei proiecte, iar primele cinci autobuze electrice cu capacitate redusă vor fi achiziţionate în urma licitaţiei care se va derula astăzi. Alte 14 autobuze electrice vor fi livrate municipiului Suceava de Ministerul Dezvoltării Regionale, iar 40 de autobuze electrice vor fi cumpărate printr-un proiect cu finanţare europeană iniţiat de municipalitatea suceveană.
Primarul Ion Lungu a anunţat, miercuri, în conferinţa săptămânală de presă, că Ministerul Dezvoltării Regionale, pe o accesare suplimentară de fonduri, va achiziţiona, centralizat, autobuze electrice.
„Am solicitat şi noi, pe lângă cele 40 de autobuze pe care le vom achiziţiona prin proiectul european, încă 14 autobuze electrice” a precizat Lungu.
„Eu sper să avem un parc suficient, să avem un transport civilizat şi să putem îndemna sucevenii să recurgă la transportul public” a mai spus primarul.
El a menţionat că a trimis deja o solicitare pentru includerea municipiului Suceava, cu 14 autobuze electrice, în cadrul acestui program dintre Jaspers şi Ministerul Dezvoltării Regionale.
„Tragem şi noi speranţă că vom primi şi aceste 14 noi autobuze electrice” a spus Lungu.
El a subliniat că, în prezent, parcul auto este depăşit moral şi fizic şi că se fac eforturi pentru ca acesta să fie funcţional.
Municipiul Suceava va achiziţiona 30 de autobuze electrice mari şi zece minibusuri electrice printr-un proiect cu finanţare europeană, alte cinci minibusuri vor fi cumpărate cu fonduri elveţiene, iar 14 autobuze electrice vor ajunge la Suceava de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Pentru gestionarea acestui parc de autobuze electrice se va înfiinţa divizia de transport electric a TPL. (N.B.)























Comentarii