Biserica Ortodoxă, intelectualii rromi şi iubirea aproapelui

Pentru caii lor, pentru muzica lor şi pentru că au geniul călătoriilor. Pentru curajul lor de a lua lumea în piept, pentru puterea lor de a se adapta la orice mediu ar putea fi măcar apreciaţi rromii, dacă nu pot fi iubiţi. Pentru că stilul lor de viaţă, atât de agasant pentru majoritari, e în primul rând o manifestare a iubirii de libertate. Pentru că rromii nu luptă cu românii, ci cu uitarea acestora. Uitarea stării de libertate şi a instinctului de supravieţuire, a autoîncarcerării românilor într-un spaţiu mărunt şi confortabil, rromii sfidează stilul de viaţă. Îşi fac case mai mari ca ale majoritarilor pentru a nu locui în ele, îşi fac partide pentru a nu se duce la vot, îşi cer drepturile de cetăţeni ai ţării doar pentru a putea pleca în altă parte cu un zâmbet aprins în colţul gurii. Pentru că rromii nu luptă cu noi, ci cu sistemul. Sistemul care, deşi le promite libertate de n-o pot duce, îi vrea previzibili, numărabili, controlabili, taxabili şi labili. Cât timp mărşăluiesc pe loc în curtea sistemului, nomazii care trec prin faţa porţii în căruţe colorate le inspiră silă şi, fireşte, frică. Dar după ce descoperă amăgirea, îşi iau un cal, o scripcă şi o tălpăşiţă şi devin, la rândul lor, rromi nomazi, fii risipitori ai societăţii-mamă. Iubiţi rromii pentru că florile, cântecele, zorzoanele lor, ireverenţa lor faţă de lacăte, siguranţă şi proprietate, superstiţiile şi vrăjile lor, glasurile lor care sună a praf de drum şi a roată de căruţă, amintesc că Pământul continuă să se învârtă, chiar dacă de la unii se simte altfel.

 Există intelectuali rromi de marcă precum sociologul Ciprian Necula, care consideră Biserica Ortodoxă Română singura instituţie care a deţinut robi/sclavi romi şi, până în acest moment, nu şi-a cerut nici măcar scuze publice pentru lipsa de umanitate cu care a acţionat în numele creştinismului şi al lui Dumnezeu. Se pare că singurii robi de facto ai ortodoxismului românesc (robii lui Dumnezeu) au fost doar rromii. Ei aşteaptă încă acele scuze istorice, nu pentru a condamna contemporanii, ci pentru a se asigura că această istorie nu se mai poate repeta. Robia a făcut parte din peisajul social al Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Rusia ţaristă. L-aş întreba pe Ciprian Necula ce ar fi preferat – presupunând că ar fi trăit în secolul al XVII-lea – să fie ţigan rob în Ţările Române? Sau să fie ţigan liber în Imperiul German? Să vă explic diferenţa: ţiganii robi din Ţările Române în cazul în care erau nomazi erau liberi să umble prin ţară să-şi câştige traiul. Doar dacă erau slujbaşi pe la vreo curte boierească erau ţinuţi într-un loc. În Imperiul German se organizau „vânători de ţigani”, erau pur şi simplu hăituiţi şi omorâţi. Pedepsele fizice aplicate ţiganilor robi (biciuiri, tăieri de urechi etc.) constituiau norma juridică a vremii – românii suportau aceleaşi pedepse ca şi ţiganii, nu exista discriminare din punctul ăsta de vedere. Ţiganii din Braşov au fost iobagi sau oameni liberi, nu robi precum în Ţara Românească şi Moldova – şi totuşi nu au avut o evoluţie diferită faţă de ţiganii din principatele extracarpatice. Biserica Ortodoxă Română, încă din 1856, prin ierarhii săi, a încercat să-i sprijine pe ţigani în diferite moduri. Nu a fost deloc uşor pentru Biserică, la jumătatea sec. al 19-lea, să susţină la studii, chiar şi la Paris, mai mulţi studenţi de etnie rromă. Biserica Ortodoxă începe timid să-şi recunoască tacit vina de a-i fi ţinut în robie pe rromi 400 de ani. Poate că Biserica nu este chiar cea mai receptivă instituţie la cerinţele şi iniţiativele credincioşilor acestei etnii, dar totuşi a fost pus început bun.

Astăzi, însă, nici intelectualii rromi nu mai stau cu mâinile în sân… Puţină lume ştie că există o primă carte de rugăciuni în limba rromani, apărută cu binecuvântarea Patriarhului Daniel. Autorii cărţii sunt preoţii Mihai Hau, Ioan Pop şi Nicolae Fieraru. Principalul truditor al acestei cărţi esenţiale pentru rromi – filologul, actorul şi bunul creştin Sorin-Aurel Sandu, tălmăcitorul acesteia în limba rromani Părintele Nicolae Fieraru şi soţia traducătorului, sociologul Mariana Sandu, vorbesc în prefaţa cărţii despre ostenelile tălmăcitorului, care a realizat în premieră această lucrare. Nu a fost deloc uşoară echivalarea termenilor teologici într-o limbă rromani destul de puţin cultivată literar. Din relatările doamnei Lavinia Olmazu – filolog, am reţinut că urmează să fie tălmăcite, în curând, în rromani, o Biblie pentru copii şi un catehism ortodox. Relaţia (prin rugăciune) a omului cu Dumnezeu în propria limbă este deosebit de importantă. Pentru a înţelege mai bine acest fapt, dăm exemplul stânjenelii unui român care ar trebui să se roage în englezeşte. Nu putem să avem decât cuvinte de apreciere la adresa apariţiei editoriale, lăudând BOR, care, din fonduri proprii, a reuşit să tipărească 5.000 de exemplare, spre a fi difuzate gratuit persoanelor de etnie rromă. Această carte de rugăciuni poate fi doar un început înduhovnicirii rromilor.. S-au tradus în limba rromani Apostolul, Crezul şi o mulţime de alte rugăciuni. Pentru români, desigur, sună exotic. Pentru persoanele de etnie rromă reprezintă enorm. Surpriza cea mare am avut-o când o florăreasă ţinea deja cartea de rugăciuni în mână, buchisind-o…

www.romanidecentenar.ro

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: