A doua ediţie a Programului Ştefanian a debutat cu o slujbă de pomenire a domnilor Moldovei

A doua ediţie a Programului Ştefanian a debutat, duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, cu o slujbă de pomenire a domnilor Moldovei.

Slujba a fost oficiată în capela Cetăţii de Scaun de şase preoţi – Silvestru Ţurcă, Gabriel Herea, Gheorghe Moroşanu, Teodor Brădăţanu, Cristi Lăzăreanu şi Viorel Ilişoi.

La deschiderea Programului Ştefanian au participat preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur şi primarul Sucevei, Ion Lungu, reprezentanţi din Republica Moldova şi Cernăuţi, dar şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi parlamentari liberali suceveni.

Ulterior, în curtea interioară a Cetăţii de Scaun, au fost primite mesajele ctitoriilor ştefaniene, iar apoi a fost prezentat spectacolul de teatru istoric „Alexandru Lăpuşneanu”, o adaptare de Marius Rogojinschi după nuvela lui Costache Negruzzi, în interpretarea Teatrului „Vasilache” din Botoşani.

Reamintim că, până în 2 iulie, în cadrul programului vor avea loc evenimente în localităţi din ţară, din Republica Moldova şi din Ucraina, unde există ctitorii ale voievodului Ştefan cel Mare.

Programul Ştefanian 2018, se încheie cu un pelerinaj la Mănăstirea Putna pe 2 iulie, când se comemorează 514 ani de la moartea celui care este considerat cel mai mare român, voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Astfel, pelerinii sunt aşteptaţi dimineaţă, începând cu ora 7.30, la intrarea în Putna, pentru a merge pe jos până la mănăstire, unde vor participa la Sfânta Liturghie, la ceremonia comemorativă de cinstire a Marelui Nostru Voievod şi la sfinţirea portalului memorial „Golgota Neamului – Fântâna Albă”.

Potrivit preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, din acest an se vor face demersuri pentru ca „Drumul lui Ştefan” să devină „Rută culturală europeană”.

Potrivit lui, „Drumul lui Ştefan”, ca rută culturală, va străbate zeci de localităţi din România şi Republica Moldova, localităţi care păstrează ctitorii ştefaniene sau care au muzee în care sunt organizate expoziţii cu artefacte din timpul domniei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ruta va reprezenta o bună oportunitate de conştientizare şi de promovare a unei părţi importante din inestimabila moştenire pe care a lăsat-o marele voievod. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI