Cei doi medici specialişti în chirurgie toracică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Cătălina Aldea şi Denis Baican, care au venit în urmă cu un an la spitalul sucevean, au prezentat, joi, un bilanţ al activităţii compartimentului în care profesează, arătând că în acest interval au fost înregistrate 400 de cazuri din sfera chirurgiei toracice, iar jumătate dintre acestea au fost rezolvate prin intervenţie chirurgicală.
Medicul Cătălina Aldea a declarat că acest Compartiment de Chirurgie toracică funcţionează în cadrul Secţiei de Chirurgie generală şi are o capacitate de şase paturi, iar pe parcursul ultimului an s-a pus la punct organizarea activităţii compartimentului.
Ea a spus că jumătate dintre cazurile rezolvate aici au fost de patologie toracică traumatică, respectiv fracturi costale, fracturi sternale, volete costale, pneumotoraxuri sau hemotoraxuri post-traumatice, iar jumătate au fost cazuri din patologia neoplazică şi patologia pulmonară infecţioasă.
„Evident că la fiecare dintre cazuri ne-am străduit şi am performat cât am putut noi de bine, în sensul că, de exemplu, pe partea de patologie neoplazică am efectuat toracoscopii cu biopsii, deci toracoscopii diagnostice, toracoscopii terapeutice, în schimb, în ceea ce priveşte neoplasmele bronho-pulmonare, aici situaţia e un pic mai complicată, pentru că aproape toate cazurile cu care ne-am confruntat în aceste 12 luni au fost de regulă cancere depăşite din punct de vedere chirurgical şi atunci a trebuit să facem o biopsie pulmonară pentru o conduită terapeutică oncologică ulterioară corectă, însă aşteptăm cu nerăbdare şi ne dorim să ne sporim performanţele chirurgicale”, a spus medicul Cătălina Aldea.
Ea a precizat că, în cazul formaţiunilor tumorale în stadii primare, medicii Compartimentului de Chirurgie toracică pot efectua intervenţii chirurgicale, respectiv rezecţii pulmonare de tipul lobectomiilor (îndepărtare a unui lob al plămânului).
„Am avut aproximativ 400 de cazuri înregistrate în cele 12 luni, din care jumătate au fost cu intervenţie chirurgicală, fie că au fost drenajele pleurale pentru partea traumatică, fie că au fost toracoscopiile cu biopsii pleurale sau toracoscopiile cu pleurodeze cu talcaje, fie biopsiile pulmonare sau biopsiile ganglionare”, a spus Aldea.
Medicul sucevean a declarat că de la sfârşitul lunii mai medicii acestui compartiment au program de consultaţii şi în ambulatoriul spitalului.
Directorul medical al SJU Suceava, medicul primar oncolog Doina Elena Ganea, a declarat că cei doi medici, Cătălina Aldea şi Denis Baican, au fost angajaţi cu contract de prestări servicii, la fel ca şi alţi medici tineri din alte specialităţi medicale, iar pe parcursul acestui an au făcut „dovada clară a dorinţei de a colabora şi performa” prin implicare şi determinare şi din acest motiv conducerea SJU Suceava a solicitat Consiliului Judeţean Suceava, care a şi aprobat, scoaterea la concurs a celor două posturi de medic specialist în chirurgie toracică.
„Au fost probleme care au necesitat prezenţa lor după-amiază, şi unul şi celălalt au răspuns urgenţelor care s-au ivit, lucru care a fost de mare folos pentru rezolvarea cazurilor şi, în special, a politraumei, care necesită o muncă de echipă”, a explicat directorul medical al SJU Suceava, precizând că cei doi medici specialişti în chirurgie toracică au fost incluşi, la propunerea sa, ca subinvestigatori în echipa unui studiu clinic pe cancer pulmonar, efectuat în mai multe centre din ţară.
De precizat este că cei doi medici sunt colegi de generaţie, au absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, iar după terminarea facultăţii au efectuat rezidenţiatul în specialitatea chirurgie toracică tot la Iaşi, sub coordonarea conf.univ.dr. Cristina Grigorescu.
Ei au avut stagii de pregătire în Franţa, medicul Cătălina Aldea urmând timp de şase luni un stagiu de pregătire în domeniul chirurgiei generale şi vasculare, iar medicul Denis Baican a urmat un stagiu de pregătire în domeniul chirurgiei vasculare şi toracice de un an şi jumătate.
























Comentarii