Clubul de lectură în limbile engleză şi franceză se redeschide la Biblioteca Bucovinei

Clubul de lectură în limbile engleză şi franceză de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava se redeschide în vacanţa de vară a elevilor.

„Copiii înscrişi la acest club lecturează cărţi cu text simplificat, speciale pentru învăţarea limbilor străine de către începători. Ei beneficiază de ajutorul calificat al unor voluntari care, o dată pe săptămână, îi îndrumă să-şi perfecţioneze pronunţia şi să-şi îmbogăţească vocabularul”, a precizat managerul bibliotecii, Gabriel Cărăbuş.

El a spus că înscrierea se face, pe baza permisului de cititor, la Secţia de împrumut pentru copii sau la Filiala Burdujeni, iar participarea este gratuită.

Clubul de lectură este organizat de Secţia împrumut pentru copii pe perioada vacanţelor de vară începând cu anul 2012. (M.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI