Întâlnire cu Doamna Elena Greculesi

Azi se împlinesc 90 de ani de la venirea pe lume la Suceava a marii pictoriţe a Bucovinei şi a artelor frumoase din România, Elena Greculesi. Doamnă de minunată amintire, Elena Greculesi a onorat cu vizitele şi preţuirea sa Redacţia şi ziarul „Crai nou” şi a înnobilat cu darul său Suceava şi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava – o donaţie cu adevărat regală, cuprinzând cele mai valoroase lucrări, concepute în anii de vârf ai creaţiei, ai exprimării originale a talentului său aparte, ai unei vieţi arse întru lumina picturii. Mâine, 22 iunie 2018, ora 17, în sala care îi poartă numele şi în care ne priveşte cu ochii făpturilor sale de suflet şi ulei pe pânză, în cadrul unei manifestări in memoriam, cu o alocuţiune a istoricului de artă Marian Constantin, cu câteva cuvinte pe care ne vom bucura să le rostim, şi cu lansarea valorosului album Elena Greculesi, realizat de o altă cunoscută artistă plastică de pe meleagurile noastre, Lucia Puşcaşu, avem întâlnire cu Doamna Elena Greculesi. Nemuritoarea!

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: