Grav accident rutier, soldat cu un mort, petrecut pe raza oraşului Dolhasca

Viteza excesivă a dus la finele săptămânii trecute la înregistrarea unui grav accident rutier soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti, pe raza localităţii Dolhasca. Din cercetările efectuate de poliţişti rezultă că totul s-a petrecut în timp ce un localnic în vârstă de 26 de ani conducea un autoturism pe un drum comunal neclasificat dar a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil situat pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost proiectată înapoi pe partea carosabilă unde s-a şi răsturnat. În urma accidentului a rezultat decesul unui bărbat de 32 de ani, din oraşul Dolhasca, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care va trebui să răspundă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI