Profesionişti europeni – la Câmpulung Moldovenesc

Preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, medicul primar psihiatru Alexandru Paziuc, a declarat, marţi, pentru NewsBucovina, că manifestarea ştiinţifică Şcoala de Vară şi Conferinţa cu tema „PsihoEducaţia şi Reabilitarea Psihosocială”, aflată la a VIII-a ediţie, se va desfăşura în perioada 18-24 iunie 2018, la Hotelul Eden din Câmpulung Moldovenesc şi este organizată de Asociaţia de Psihiatrie Socială din România în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc şi filiala suceveană a Colegiului Medicilor din România.

Medicul Alexandru Paziuc a spus că, pe parcursul a şase zile, profesionişti în domeniul sănătăţii mintale din Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Arad, Bistriţa, Tulcea, Buzău etc, din Germania şi Republica Moldova, respectiv psihiatri, psihologi, asistenţi sociali, medici legişti, dar şi specialişti din alte domenii medicale şi non medicale, precum medici de familie, alte specialităţi, reprezentanţi ai societăţii civile, beneficiari ai serviciilor de sănătate mintală vor participa la aceste evenimente şi vor susţine lucrări cu teme specifice.

„Tema aleasă este de actualitate şi de mare importanţă pentru psihiatrie şi sănătatea publică în general, întrucât pacienţii cu probleme severe de sănătate mintală şi familiile acestora îşi pun multe întrebări cu privire la cauzele, evoluţia şi tratamentul bolii lor, precum şi cu privire la modul în care pot fi prevenite recăderile. Grupurile de psihoeducaţie (pentru pacienţi şi separat pentru familiile lor) sunt un model recunoscut la nivel european”, a subliniat Paziuc.

www.romanidecentenar.ro

El a precizat că la manifestarea ştiinţifică de la Câmpulung Moldovenesc, alături de specialişti din ţară, este invitat un renumit psihiatru german din Munchen, profesor Josef Bauml, recunoscut pentru manualele publicate şi contribuţia în domeniu.

„Informaţiile oferite, schimbul de idei şi experienţele terapeutice împărtăşite vor contribui la aprofundarea temei de către participanţii atât la Şcoala de vară (18-21 iunie), cât şi la Conferinţă (21-24 iunie). Ambele evenimente, deja tradiţionale, vor contribui la ridicarea nivelului ştiinţific al tuturor categoriilor profesionale ce se intersectează pe lungul drum al recuperării psihiatrice. Cu ospitalitatea tradiţională, peisajele încântătoare şi o participare cât mai numeroasă, sperăm să facem din ambele manifestări evenimente de succes”, a mai spus preşedintele Asociaţiei de Psihiatrie Socială din România, medicul psihiatru Alexandru Paziuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: