Fotbal, Liga a V-a

Viitorul Vereşti şi Vânătorul Dorna Candrenilor şi-au câştigat dreptul de a juca în Liga a IV-a

În Seria Est a Ligii a V-a s-au disputat doar trei meciuri în runda a XXIV-a, în condiţiile în care Forestierul Falcău Brodina s-a retras din campionat, iar Steaua Dumbrăveni a anunţat AJF-ul ca nu se prezintă în deplasare la Buneşti.

Seria Est – Rezultatele etapei a XXIV-a:

Silva Udeşti – CFR Moara                            2-1

Viitorul Negostina – Concordia Grămeşti     1-1

Bucovina Frătăuţii Noi – Viitorul Adâncata  2-1

Forestierul Falcău Brodina – Releul Mihoveni         0-3

Sporting Buneşti – Steaua Dumbrăveni                  3-0

Viitorul Vereşti şi Voinţa Zvoriştea au stat în această rundă.

Vânătorul Dorna Candrenilor a încheiat sezonul 2017/2018 cu o victorie, după ce s-a impus pe teren propriu, în faţa celor de la Viitorul Stroieşti, cu scorul de 4-1. Cu ocazia acestui ultim meci, echipa condusă de Dumitru Deac şi-a primit şi diplomele, medaliile şi trofeul pentru câştigarea Seriei Vest a Ligii a V-a, într-o minifestivitate de premiere oficiată de reprezentantul AJF Suceava, Mihăiţă Szekely. Scorul rundei finale a fost reuşit de Minerul Iacobeni, care a încheiat sezonul pe podium, dupa 8-2 cu Viitorul Valea Suhei.

Seria Vest – Rezultatele ultimei etape:

Minerul Iacobeni – Viitorul Valea Suhei                 8-2

Avântul Frasin – Sporting Poieni Solca                  3-5

Vânătorul Dorna Candrenilor – Viitorul Stroieşti    4-1

Bistriţa Broşteni – Academica Gălăneşti                5-3

Bradul Vama – Balada Ciprian Porumbescu    3-0

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI