Handbal masculin, Campionatul Naţional juniori I

Echipa LPS Suceava, vicecampioană naţională!

Handbalul masculin sucevean a demonstrat încă o dată că are resurse, echipa de juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava devenind, în acest sfârşit de săptămână, vicecampioană naţională. Formaţia pregătită de profesorul Răzvan Bernicu a fost învinsă în finală de CSM Bucureşti cu 32-25. Meritul grupării sucevene este unul deosebit, mai ales dacă ne gândim la faptul că echipa LPS este alcătuită în proporţie covârşitoare din sportivi născuţi pe aceste meleaguri şi nu este o selecţionată formată din jucători adunaţi din toată ţara. De menţionat faptul că CSM Bucureşti este cel mai bogat club din România la ora actuală.

Echipa LPS Suceava a avut un parcurs formidabil la turneul final la care au participat cele mai bune echipe din România la categoria juniori I. În grupă, LPS Suceava a învins cu 35-31 pe CSŞ Galaţi şi cu 35-33 pe CSŞ Sighişoara. În cel de-al treilea joc a pierdut în faţa celor de la CSM Bucureşti cu 21-30.

În semifinale, LPS Suceava a făcut un joc foarte bun şi a trecut de Potaissa Turda cu 23-22. În finala mare, sucevenii s-au întâlnit din nou cu CSM Bucureşti care trecuse cu mari emoţii în penultimul act de CSŞ Bacău cu 28-27.

Şi în finală, la fel ca şi în grupe, CSM Bucureşti s-a descurcat mai bine şi a câştigat cu 32-25. Sportivii suceveni merită toate felicitările pentru faptul că au menţinut în prim-plan handbalul din Bucovina. De reamintit faptul că echipa LPS Suceava participă şi la turneul final al juniorilor II.

LPS Suceava a mizat în actualul sezon competiţional pe următorul lot de jucători: Cosmin Moglan, Florin Mihăescu – Antonio Pintilei, Robert Alupoaie, Marcelo Oargă, Ovidiu Cozorici, Tudor Muntean, Claudiu Lăzurca, Robert Chirilă, Vlad Niculică, Bogdan Cozorici, Vlăduţ Lazoreac, Samuel Stanciuc, Ionut Logofătu, Albert Vizitiu, Casian Gabinat, Ioan Muntean şi Marius Fica.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: