Se lăsase întunericul miercuri când poliţiştii de frontieră suceveni au observat pe raza localităţii Vicovu de Sus mai multe persoane care transportau de zor, către interiorul ţării, colete voluminoase. Oamenii legii au trecut imediat la interceptarea contrabandiştilor efectuând somaţiile prin voce şi deoarece aceştia nu s-au supus, fugind în direcţii diferite, au fost trase nu mai puţin de 12 focuri de avertisment în plan vertical. Chiar şi aşa a fost reţinut doar unul dintre bărbaţi, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 26 ani, iar în zonă au fost descoperite patru colete cu ţigări. Acestea, împreună cu ucraineanul, au fost duse la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.960 de pachete cu ţigări. Produsele din tutun, în valoare de 35.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii