Sfântul Paisie Aghioritul zice că în locul unde a trăit un om sfânt s-a format o tradiţie sănătoasă şi folositoare, iar acolo unde au trăit oameni ce vor fi săvârşit lucruri potrivnice lui Dumnezeu se resimte influenţa malefică a duhurilor vrăjmaşe omului.
Cum vremurile pe care le trăim sunt delicate, exprimarea patriotismului în propria ţară pare desuetă, abandonată, neimportantă pentru marea majoritate a concetăţenilor noştri. Cred că românii din diaspora sunt mai activi decât noi în această direcţie, iar cei din teritoriile încă ocupate luptă cu adevărat pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale. Dar, pe lângă taxe şi împlinirea celorlalte responsabilităţi cetăţeneşti, avem şi această datorie – de a ne bucura de viaţă ca dar al lui Dumnezeu pentru noi pe aceste meleaguri şi de a aduce prinosul de recunoştinţă jertfelor înaintaşilor noştri din toate timpurile şi din toate locurile, pentru apărarea fiinţei naţionale, a idealurilor poporului român, a credinţei strămoşeşti, a limbii române şi patriei noastre.
Acesta a fost gândul cu care în 2016 am aşezat la Dorneşti piatra de temelie a unei tradiţii locale, devenite între timp indispensabilă, concertul numit „Cinstim Înălţarea Mântuitorului şi eroii neamului românesc”.
În realitate, ziua eroilor şi a martirilor neamului nostru uneşte într-un singur gând instituţiile esenţiale ale comunităţii. Mai întâi, la pomenirea ce se desfăşoară în curtea bisericii la mormântul eroului local lt. p.m. Cristian Ioan Serdenciuc, căzut la datorie în cadrul nefericitelor evenimente din decembrie 1989. Aici amintirile se împletesc cu lacrimile membrilor familiei, dar şi cu vibraţiile tuturor enoriaşilor prezenţi, cu îndemnurile încurajatoare către unitate şi credinţă ale dlui primar Gheorghe Luţa şi ale dnei Lavinia Biliciuc, directoarea şcolii, dar şi cu licăririle din ochii elevilor, ce sunt semnul că eroii niciodată n-au murit degeaba. Se depun flori, se cântă imnul eroilor, iar neobositul învăţător al eroului, Gheorghe Aga, emoţionează asistenţa prin cuvintele frumoase…
La ora 19, concertul a debutat cu evoluţia grupului de copii al Parohiei Dorneşti, „Binevestitorii misionari”, care a prezentat programul de cântece şi poezii intitulat „Hora veşnică a Unirii”, conceput de dna prof. Genoveva Filip în cinstea celebrării centenarului Marii Uniri. Ideea centrală exprimă solidaritatea noastră cu toţi românii în suferinţele îndurate de-a lungul zbuciumatei noastre istorii şi dorinţa reîntregirii naţionale: „Nu ne duce, Doamne, în ispită,/ Nu ne da răzbunător imbold,/ Ci, cu ochiul îndreptat, divin,/ Către ţara sfârtecată încă,/ Fie-Ţi mila luminos de-adâncă/ Şi-n-tregeşte-i sufletul! Amin!”.
Au continuat recitările de poezii patriotice. Am fost onoraţi şi de prezenţa unor oameni de cultură valoroşi: Rodica Iaţencu, cercetător şi doctor în istorie; Vasile Schipor, cercetător ştiinţific la Institutul „Bucovina”, profesor şi doctor în istorie; Emil Ianuş, avocat, sculptor, poet, epigramist. Iar grupul de bărbaţi „Răzeşii Bucovinei”, din Horodnic de Sus, din care şi face parte, a interpretat câteva cântece de cătănie.
Nu putea lipsi corul gazdă, „Dorvoces”, care a continuat ideea de unitate şi frăţietate activă.
Bucuria sărbătorii a fost desăvârşită prin participarea entuziastă, plină de energie, nuanţă şi ritm a corului „Dragoş Vodă” de la Cernăuţi. Am dorit să realizăm astfel, măcar simbolic, reunirea Bucovinei cu România.
Grupurile participante au fost distinse cu diplome de excelenţă pentru consecvenţa şi generozitatea cu care slujesc ideea identităţii şi unităţii naţionale prin credinţă, limbă, istorie, cultură şi spiritualitate naţională.
S-au mişcat inimile tuturor, s-au vărsat lacrimi, am cântat cu toţii împreună, biserica s-a luminat ca o flacără arzând de drag şi de dor ostoit. Ne-am împlinit sufleteşte…
Săvârşitu-s-a! Dar nu vom uita, prietenia iniţiată nu va mai muri, iar mesajul va fi şi mai puternic: eroii ne adună şi ne unesc şi azi, şi oricând, în osteneala sfântă de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru pronia Sa şi de a ne implica deplin în construirea unui viitor stabil şi a unei Românii frumoase şi întregite.
Pr. TIBERIU FEDOREANU




























Comentarii