Flăcări provocate intenţionat au mistuit în doar două ore o întreagă casă de locuit situată pe raza satului Mihăileşti, duminică după-amiază. Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în comuna Horodniceni. Din păcate, la sosirea echipajelor la faţa locului ardea generalizat locuinţa, realizată din lemn şi acoperită cu azbociment, aşa că militarii nu au mai putut salva mare lucru. Casa şi bunurile din interior au ars pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi iar cercetările efectuate ulterior au dus la concluzia că focul a pornit în urma „folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
O casă a fost cuprinsă de flăcări şi la Plutoniţa
O altă casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări ieri dimineaţă, aproape de ora 4.30. Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în bătătura unei gospodării particulare din localitatea Plutoniţa. La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei de locuit, cu pericol de propagare a flăcărilor la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti. Aproape trei ore a durat lupta pompierilor cu focul care a transformat în scrum acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, degradând pereţii şi tavanul casei, obiecte de mobilier, materiale textile şi altele. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat un adăpost de animale şi celelalte anexe gospodăreşti.

























Comentarii