Prins „plimbându-se” cu 121 km/h în localitate

> Şoferul a rămas fără permis, la fel ca alţi peste 60 de vitezomani > În 3 zile de controale, poliţiştii au dat amenzi de peste 200.000 lei

Un tânăr şofer în vârstă de 27 de ani, din comuna Marginea, a rămas fără permisul de conducere după ce a fost prins zburând cu maşina din dotare prin localitate. El a intrat în atenţia oamenilor legii după ce a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliţiei în timp ce conducea un autoturism pe DN 17A, pe raza localităţii de domiciliu, cu viteza de 121 km/h.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, şoferul… a devenit pieton după ce a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

De altfel, conform sursei citate, pe parcursul a trei zile, lucrătorii Serviciului Rutier Suceava şi ai formaţiunilor de profil din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti au organizat o amplă acţiune pe raza judeţului pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare. Cei care uită să mai ridice piciorul de pe pedala de acceleraţie nu au întârziat să îşi facă apariţia, astfel că în cadrul acţiunii au fost aplicate nu mai puţin de 585 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 200.000 lei. Dintre acestea, 368 au fost date pentru încălcarea regimului legal de viteză, 15 pentru depăşiri neregulamentare, iar 202 pentru alte abateri. Au fost reţinute şi 63 de permise de conducere şi retrase zece certificate de înmatriculare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI