Rugbi în şapte, juniori U 19

Două victorii şi două înfrângeri pentru LPS Suceava în primul turneu din acest an

La sfârşitul săptămânii trecute, echipa de rugbi în şapte a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a participat la primul turneu al Campionatului Naţional de juniori Under 19, turneu care a avut loc la Focşani. Formaţia suceveană pregătită de profesorul Dumitru Livadariu a fost în grupă cu formaţiile Centrul Naţional „Aurel Vlaicu”, din Bucureşti, cu Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, tot din Bucureşti, şi cu RC Argeş.

În primul meci, LPS Suceava a trecut cu 14-0 de Centrul Naţional „Aurel Vlaicu”, din Bucureşti. Al doilea joc a fost cel cu Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, din Bucureşti. Sucevenii au condus cu 5-0, dar au pierdut în final cu 5-21. A doua victorie a echipei LPS Suceava în grupă a fost în faţa celor de la RC Argeş, pe care i-a întrecut cu 35-0.

În partida pentru locurile III-IV LPS Suceava a fost învinsă de Poli Iaşi cu 28-19.

„A fost un turneu bun, dar în partida cu Colegiul Tehnic «Dinicu Golescu» am fost dezavantajaţi clar de arbitru. Oricum, ne păstrăm şansele la locul trei în clasament. Mă bucur că ultimul turneu din acest sezon competiţional va fi la Suceava”, a declarat antrenorul echipei LPS Suceava, Dumitru Livadariu.

Al doilea turneu din acest an va avea loc la finele acestei săptămâni la Baia Mare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI