Voroneţul în stare şi straie de hram

Milenarul general al primăverii, Sf. Gheorghe, şi-a ales şi anul acesta o zi de prăznuire frumoasă, parcă mai puţin limpede ca anul trecut, dar mai caldă… Credincioşii aflaţi la hramul de primăvară al Voroneţului au îndrăznit să vină în acest aprilie îmbrăcaţi mai uşor, feriţi fiind de joaca fulgilor de anul trecut. Înfloriţi deja, iar unii doar deja înfrunziţi, fiecare după legea lui, copacii întăreau deja ideea de primăvară, poate puţin târzie, dar înstăpânită şi aici, de unde încep munţii…

Credincioşii veniţi la hram s-au adunat cei mai mulţi (mai numeroşi parcă decât anul trecut) în faţa scenei special înălţată din curtea mănăstirii, unii, până la începerea liturghiei, dând ocol bisericii inconfundabile a sfântului locaş sau făcând coadă la cele două lumânărare, pentru a aprinde o lumină pentru cei morţi şi pentru cei vii.

În mulţimea celor adunaţi să asculte slujba – localnici, mulţi în costume populare, dar şi prieteni ai obştii de monahii vieţuitoare ale mănăstirii, veniţi de peste tot, oameni care au ajutat mănăstirea de-a lungul timpului pentru a se reîntrupa, după ce a fost desfiinţată de papistaşi.

Pe scenă – un numeros sobor de preoţi, avându-l ca prim (şi nelipsit de la acest praznic de-a lungul anilor) slujitor pe însuşi chiriarhul locului, ÎPS Pimen, cel care a mărturisit că creşterea acestei mănăstiri, după ce a fost reînfiinţată imediat după Revoluţie, s-a întâmplat o dată cu creşterea înalt preasfinţiei sale ca vlădică al acestor pământuri ale Bucovinei cea binecuvântată de Dumnezeu. Iar la temelia acestei minuni reconstruite în jurul străvechii şi mult preafrumoasei biserici – adevărata minune – se află maica stareţă Irina, cu obştea sa de călugăriţe, cărora ÎPS Pimen le mulţumeşte cu orice prilej pentru jertfa lor de a munci cu măsură şi fără măsură pentru readucerea la viaţă a celebrului locaş de rugăciune.

Alături de aceste două cele mai importante personaje ale evenimentului, de PC Aurel Goraş, protopopul Câmpulungului, de stareţele celorlalte mănăstiri de maici din zonă, de soborul de preoţi slujitori, s-au aflat dna prefect Mirela Adomnicăi, dl Mihai Grozavu, consilier judeţean, alte autorităţi.

În predica sa, ÎPS Pimen a vorbit despre iubire şi jertfă, Sf. Gheorghe iubindu-şi într-atât credinţa încât a acceptat cu seninătate să-şi dea viaţa pentru ea. Într-atât a impresionat-o adânca credinţă a generalului, încât împărăteasa însăşi s-a creştinat. Purtătorul de biruinţă – Sf. Gheorghe – a transmis astfel un mesaj viitorului, biruinţa credinţei în veacurile care au urmat datorându-i-se, asemenea pildei date de miile de sfinţi ştiuţi şi neştiuţi, pe oasele jertfei cărora s-a aşezat creştinătatea.

Maica stareţă Irina Pîntescu a mulţumit cu căldură ierarhului, care n-a ocolit nici de această dată hramul Voroneţului.

La agapa ce a urmat slujbei de parastas închinată ctitorilor mănăstirii, maica Irina a recitat două poeme cu puternic mesaj moralizator, nevoia de a le compune fiind determinată de timpurile pe care le trăim.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: