„Ca în România”

Chiar acum, în miez de An Centenar şi în relaţie cu acest „moment” al existenţei noastre, ar fi interesantă o cercetare cu privire la percepţii individuale şi publice asupra acestei ţări cu locuitori vechi şi cu graniţe încă noi. Până la o ieşire „în teren” cu un asemenea scop, cu chestionare anume formulate, pentru a ne face fiecare o idee ar fi suficient să privim în sine, apoi în proximitate, în mass-media, în social media. Spre un exemplu, folosind unul dintre instrumentele de căutare pe internet aflate la îndemână, putem observa cam ce răspunsuri primim la interogarea „ca în România”. Putem citi că predomină (adesea afectate de atitudine, dacă nu chiar de patimă) perspective de la cele critice la cele de băşcălie, vizând situaţii şi trăsături ce s-ar cere îndreptate… Spre un alt reper, adaug o concluzie sintetică a psih. Daniel David, coordonator al unui studiu asupra „psihologiei poporului român” (studiu realizat între 2005 şi 2015): „Aş menţiona ca virtuţi ale românilor potenţialul intelectual (de inteligenţă şi creativitate) şi competitivitatea, iar ca atribute psihologice de îmbunătăţit încrederea scăzută în oameni, care duce la o lipsă de cooperare pentru acţiuni colective în beneficiul comun, şi tendinţa de distorsionare a realităţii prin exagerarea atât a pozitivului (prin emoţionalitatea ridicată), cât şi a negativului (prin scepticism sau cinism). Dacă am redobândi încrederea în oameni şi am reduce exagerările în evaluările pe care le facem, atunci am realiza acţiuni colective în beneficiul tuturor, în cadrul cărora ne-am putea valorifica la maximum potenţialul foarte bun pe care îl avem ca popor”. De gândit (inteligent şi creativ!)…

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: