…Şi să se discute despre ceea ce s-a întâmplat în fapt: mutarea unor locuri bugetate de la ştiinţe socio-umane la medicină, inginerie, agronomie
Rectorul interimar al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a explicat, într-o analiză cu privire la distribuţia locurilor bugetate din universităţile româneşti, că mutările care s-au făcut au avut loc preponderent între universităţi din acelaşi centru universitar şi că „ar fi bine să înceteze minciuna că s-au luat locurile de la Bucureşti şi s-au dat la Suceava”.
Mihai Dimian a precizat, pe pagina sa de socializare, că în ceea ce priveşte distribuţia locurilor bugetate în 2018, comparativ cu 2017, în cele mai mari patru centre universitare, respectiv Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişioara, se constată că la licenţă 66% dintre locuri sunt alocate celor patru centre, la masterat 71-72%, iar la doctorat 84-85% (40% dintre locurile la doctorat fiind alocate Bucureştiului).
„Deci nu absolvenţii de licenţă din Bucureşti sunt direcţionaţi către alte centre pentru masterat şi doctorat, ci invers, şi chiar într-o pondere majoră” a spus Dimian.
Rectorul interimar al USV a menţionat şi că timp de zece ani a militat pentru elaborarea unei metodologii de alocare a locurilor bugetate şi consideră că aceasta este abordarea normală a acestei probleme.
„În 2017 am fost membru al Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză în Învăţământul Superior şi am contribuit la elaborarea unui proiect de metodologie. Persoanele care spuneau că nu e treaba Consiliului să facă o metodologie şi care au amânat timp de un an elaborarea ei sunt prezentate acum ca eroii luptei pentru metodologie împotriva atribuirii prin decizie a Ministrului” a precizat prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian.
De asemenea, într-un alt grafic, rectorul interimar al USV a evidenţiat diferenţa de locuri bugetate între 2017 şi 2018 la şase universităţi din Bucureşti şi patru din Iaşi.
„Ar fi bine să înceteze minciuna că s-au luat locurile de la Bucureşti şi s-au dat la Suceava şi să se discute despre ceea ce s-a întâmplat în fapt: mutarea unor locuri bugetate de la ştiinţe socio-umane la medicină, inginerie, agronomie. Este oare mai bine sau mai rău pentru România?” a subliniat Dimian.
Totodată, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian a explicat că personal nu susţine modificări mai mari de 3% de la un an la altul, dar lucrul acesta s-a întâmplat des şi în trecut, în timpul miniştrilor Funeriu sau Pricopie.
Precizăm că studenţi din marile centre universitare din ţară au anunţat proteste la Ministerul Educaţiei, arătându-se nemulţumiţi de modul de repartizare al numărului de locuri la „fără taxă”.
Pe pagina de Facebook „Baricada universitară” se menţionează că actuala conducere a Ministerului Educaţiei a luat decizii abuzive şi se solicită demisia ministrului sucevean Valentin Popa.
În evenimentul social media creat de „Baricada universitară” este prezentat următorul mesaj:
„Studenţi, absolvenţi şi profesori, deopotrivă, protestăm împotriva deciziilor abuzive luate de conducerea actuală a Ministerului Educaţiei!
Conform deciziei acestuia, vor fi retrase un număr semnificativ de burse de nivel universitar, masteral şi doctoral, unor universităţi care au performanţe recunoscute în predare şi cercetare. În schimb, câştigă burse în plus universităţi precum cea din Suceava, care oferă programe de studiu în aceleaşi domenii ca universităţile care au pierdut locuri.
Un număr de aproximativ 1000 studenţi vor fi nevoiţi să îşi plătească studiile masterale şi doctorale, cu costuri prohibitive, dacă aleg să urmeze programele unor universităţi cu programe foarte atractive şi solide – Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Boylai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. Programele de studiu umaniste şi de ştiinţe sociale vor fi cele mai afectate.
În lipsa acestor resurse financiare, universităţile respective riscă să închidă programe, să elimine cursuri şi chiar să renunţe la cadre didactice.
Considerăm aceste decizii abuzive şi arbitrare şi solicităm public revenirea la numărul de burse de anul trecut. Există suspiciunea legitimă că metodologia de acordare a locurilor nu a fost respectată. Ministerul poate încuraja anumite universităţi şi domenii de studiu, dar urmând o procedură clară şi transparentă, ceea ce nu este cazul acum, şi fără să afecteze autonomia universitară şi desfăşurarea programelor curente.
Prin acest abuz de putere, ministrul Valentin Popa se descalifică şi trebuie să îşi dea demisia!
Protestăm de asemenea şi împotriva subfinanţării cronice a învăţământului universitar, politică ce face universităţile complet dependente de alocările locurilor bugetate, oricum puţine şi slab finanţate.
Universităţi care au pierdut cele mai multe locuri faţă de anul trecut:
Universitatea din Bucureşti: pierde 335 de locuri la master şi 59 la doctorat (28 bugetate);
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj: pierde 200 de locuri la master şi 42 la doctorat (19 bugetate);
SNSPA: pierde 150 de locuri la master şi 8 la doctorat (4 bugetate);
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi: pierde 139 de locuri la masterat şi 16 la doctorat (5 bugetate);
Universitatea de Vest din Timişoara: pierde 32 de locuri la master şi 5 la doctorat (3 bugetate);
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, al cărei rector suspendat este ministrul Educaţiei, Valentin Popa, primeşte 595 de locuri la master, cu 55 mai multe decât anul trecut, iar la doctorat câştigă 8 locuri bugetate faţă de anul trecut”. (N.B.)
























Comentarii