Trei frâne majore care împiedică România să aibă o mai bună performanţă

Fostul eurodeputat sucevean Cătălin Nechifor, deputat PSD, a apreciat, miercuri, după ce a participat la dezbaterea organizată de Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti cu privire la Raportul de ţară, că România va rămâne în continuare în afara Spaţiului Schengen cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, în ciuda declaraţiilor reprezentanţilor Comisiei.

„Am observat nuanţele în care Comisia zugrăveşte progresul ţării noastre în anul anterior, cu bune şi cu rele. Comisia remarcă puternica creştere economică, consideră progresul înregistrat în mai multe domenii, inclusiv în cel al sănătăţii publice, chiar dacă aceasta nu este încă la nivelul european, dar critică în acelaşi timp modelul de creştere economică ca fiind prea mult bazat pe consum, considerând nivelul investiţiilor situat la 23% din PIB datorat în mare măsură mediului privat. Este remarcată şi rata redusă de 4,9% a şomajului din ţara noastră, dar în acelaşi timp consideră că disparităţile şi inechităţile sociale cresc, iar, din păcate, unul dintre cei mai dureroşi indicatori statistici este acela că unul din doi copii din România riscă să trăiască în sărăcie”, a explicat Nechifor.

El adaugă că, cu toate acestea, Comisia recunoaşte faptul că în anul precedent s-au petrecut mutaţii importante pe piaţa muncii, dar acest lucru nu îl consideră întocmai pozitiv: ”Creşterea puternică a salariilor în anul 2017, susţinută şi de majorarea cu 16% a salariului minim şi de majorările salariale din sectorul public, riscă să exercite presiuni asupra competitivităţii şi inflaţiei dacă nu va fi însoţită de măsuri corespunzătoare de impulsionare a productivităţii”.

Raportul de ţară a fost publicat de Comisia Europeană în urmă cu circa o lună, iar Guvernul României va prezenta un punct de vedere asumat, dar până atunci deputatul a prezentat câteva consideraţii personale, ţinând cont şi de interacţiunile pe care le-a avut cu Cendrine de Buggenoms, şef de unitate al Comisiei Europene, în cadrul panelului cu tema ”Procesul de luare a deciziilor în administraţia publică şi managementul resurselor umane”.

Astfel, Nechifor arată că, având în vedere contextul în care s-au purtat discuţiile, şi plecând de la ideea că în România este nevoie de voinţă politică şi de putinţă administrativă, s-a referit la trei frâne majore care împiedică o mai bună performanţă în sensul integrării europene.

„În primul rând Comisia nu a susţinut până în prezent modificarea profundă a legislaţiei achiziţiilor publice. Sunt sute de proiecte întârziate sau blocate de proceduri birocratice sau decizii inconsecvente ale instanţelor, iar asta înseamnă în mod evident mai puţine investiţii publice şi un ritm nesatisfăcător al absorbţiei fondurilor europene pentru cadrul financiar multianual 2014 – 2020”, a explicat deputatul.

Fostul membru al Parlamentului European susţine că rata scăzută a şomajului de doar 4,9%, cea mai mică din ultimii 20 de ani, nu e un factor neapărat pozitiv.

„Competitivitatea în selectarea resurselor umane e mai scăzută şi dacă presupunem, prin reducere la absurd, că România şi-ar fixa o ţintă de a construi 1.000 km de autostradă în următorii 3 ani, cel mai probabil va fi extrem de dificil să angajam lucrători pregătiţi pentru astfel de lucrări de infrastructură, la acest nivel”, susţine Nechifor.

Totodată, el consideră că şi indicatorul sărăciei la nivelul copiilor din România a fost prezentat dintr-o perspectivă subiectivă.

„Evident sărăcia există şi trebuie categoric adresată cu politici publice, dar realitatea este că familia modernă, emancipată, are de regulă un singur copil, în timp ce numărul de copii este mult mai mare în familiile aflate mai degrabă într-o situaţie socială precară. Aşadar, abordarea corectă ar fi fost cea prin care s-ar fi cuantificat numărul de gospodării, pentru a putea înţelege adevărata dimensiune a acestui fenomen şi pentru a putea identifica acele măsuri punctuale prin care să se reducă disparităţile şi inechităţile sociale”, arată deputatul sucevean.

Cătălin Nechifor concluzionează că Raportul de ţară are multe puncte care pot fi discutate, dar în esenţă lucrurile nu se schimbă şi România va rămâne cel mai probabil în continuare în afara Spaţiului Schengen şi cu acelaşi Mecanism de Cooperare şi Verificare în vigoare, în pofida declaraţiilor angajante făcute de liderul Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu referire la preluarea preşedinţiei rotative a Uniunii Europene de către ţara noastră, începând cu 1 ianuarie 2019.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: