Vin Floriile cu soare…

…şi soarele cu Florii. Câtă dreptate a avut poetul Vasile Alecsandri care-a compus aceste versuri! Şi-a avut dreptate foarte mulţi ani, ori de câte ori în ziua de Florii soarele a strălucit pe cer, pentru că poporul român are o credinţă: cum este în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte. Dar iată că-n acest an n-a mai fost soare în ziua de Florii. Cu toate acestea, noi sperăm la soare de Paşte. De ce? Semne sunt: zăpada pleacă încet-încet, aerul se-ncălzeşte, foarte multe berze deja au poposit la cuiburile lor vechi…

Şi cum la Straja se încetăţenise tradiţia întâlnirii sătenilor la Căminul Cultural în ziua de Florii, anul acesta au procedat la fel, mai ales că de anul trecut au şi o expoziţie tradiţională. Cu acest prilej au fost trecute în revistă obiceiuri moştenite din bătrâni şi păstrate cu sfinţenie de străjeni. Şi de data aceasta întâlnirea sătenilor a fost foarte bine organizată, regizor fiind dna înv. Elisabeta Teleagă. În programul manifestării a fost cuprinsă şi filiala locală a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, iar ca invitat de onoare, grupul vocal „Răzeşii Bucovinei” din Horodnic de Sus, grup înfiinţat şi condus de maestrul Emil Ianuş.

Întâlnirea a fost structurată în două părţi: sărbătorirea Unirii Basarabiei cu România şi acea a Floriilor. Manifestarea a fost deschisă de Voichiţa Chira, prezentatoare, o fetiţă foarte frumoasă şi talentată, ştiind dna Teleagă pe cine să scoată în faţa publicului, „la înaintare”. Fetiţa a făcut o introducere foarte interesantă, reuşind să puncteze foarte bine îngemănarea celor două sărbători: Unirea şi Floriile.

A dat cuvântul dlui Mihai Juravle, primarul comunei Straja. Mândru, cu tricolorul pus în diagonală, dar şi emotiv tare. Am aflat apoi că emoţia venea de la faptul că din clipă în clipă aştepta ca distinsa lui soţie să-i mărească familia! Apoi a mulţumit străjenilor pentru c-au venit la căminul cultural pentru a sărbători cele două evenimente. Apoi a felicitat meşterii populari din comună, care au venit cu obiecte aşa de frumoase confecţionate de mâna lor. A urat spectatorilor să se distreze, dar şi să-i aprecieze pe artiştii care urma să evolueze pe scenă. I-a felicitat şi pe toţi cei care-şi sărbătoreau ziua de Florii.

Prof. de istorie Petru Barbuţă, localnic, fost director al şcolii, a vorbit despre istoria comunei Straja încă de pe vremea când satul s-a constituit „pe-o branişte a Mănăstirii Putna”. A vorbit mult şi despre oamenii localităţii. I-a dat exemplu pe soţii Eugenia şi Octavian Dascăl, medici, veniţi de pe meleaguri basarabene să-şi practice meseria la Straja, unde s-au stabilit definitiv.

Eu am vorbit despre condiţiile istorice interne ale Basarabiei în perioada premergătoare Unirii şi rolul intelectualităţii basarabene în pregătirea şi înfăptuirea Unirii. Am prezentat, succint, viaţa şi activitatea Elenei Alistar, singura femeie implicată în pregătirea Unirii şi care a semnat actul Unirii.

În continuare, soţii Cotos, Ana-Maria (solo voce) şi Dorel (vioară) au constituit un duo, încântând publicul cu melodii populare bucovinene mai vechi, din tezaurul folcloric al comunei Straja.

Grupul vocal „Străjăncuţa” (condus de Elisabeta Teleagă) şi-a început programul cu imnul Bucovinei „Cântă cucu-n Bucovina”, continuând cu „Basarabia furată”: „N-o lăsaţi pradă la unii/ Că plâng în pământ străbunii”…şi „Basarabie română/ Hai să dăm mână cu mână,/ Că-ţi aducem peţitor/ Mândrul nostru tricolor”.

Corul străjenilor, condus de pr. Ionuţ Cotos, a intrat în scenă interpretând cântece dedicate Floriilor, Învierii lui Hristos şi Unirii. Corul venea după participarea la festivalul de la Fundu Moldovei, unde a obţinut premiul de interpretare. Copiii, în superbe costume populare locale, cu nelipsita lor trăistuţă, au interpretat dumnezeieşte cântecele, cunoscându-se că şi ei au vocile educate.

Grupul vocal „Străjerii Bucovinei” din Horodnic de Sus, în frunte cu tricolorul pe care este desenat portretul voievodului Ştefan cel Mare, a intrat solemn în scenă. În frunte, maestrul Emil Ianuş a prezentat poezia intitulată „Odă crucii”, evocând răstignirea lui Iisus Hristos şi Învierea. Iată un fragment: „Copile, mergi în codru/ Un ram de brad s-aduci/ Şi-o să-ţi arăt că bradul/ E un copac de cruci”… „Dar Omul, Omul care/ În lături braţe-şi duce/ În semn de-mbrăţişare/ Devine şi el Cruce”/.

Dna Elisabeta Teleagă, la insistenţele noastre, a spus şi câteva cuvinte despre recenta sa carte „Straja – izvor de tradiţie bucovineană”. A insistat pe obiceiurile strămoşeşti la care străjenii ţin ca la ochii din cap şi pe care le practică ori de câte ori au prilejul.

Dl primar, ajutat de dna Teleagă, a înmânat diplome invitaţilor, grupurilor vocale, interpreţilor individuali şi meşteşugarilor din comună, care au organizat adevărate expoziţii cu obiectele confecţionate de ei. Diplomele conţineau două fotografii, stema comunei şi numărul 100, tipărit în trei culori. Spre amintire că ai fost la ediţia a II-a a „Floriilor de la Straja”.

Impresionat de expoziţie, prezint numele expozanţilor şi meseria pe care o practică: Margareta Chira (ţesătoare); Vasilina Omania (închistrit ouă), Violeta Iliuţ (cusături), Elisabeta Popescu (catrinţe şi bondiţe), Viorica Chira (ţesătoare) şi Constantin Juravle (cojoace).

Organizatorii ne-au invitat apoi la un peşte prăjit, sarmale, cozonac, totul stropit cu un pahar de vin foarte bun. Mâncarea, foarte gustoasă, a fost binecuvântată de preotul satului.

Cred că cititorul îşi dă seama că la Straja, într-un cadru de sărbătoare, s-a desfăşurat o manifestare de excepţie, cu un puternic conţinut creştin, românesc şi patriotic. Cinste organizatorilor şi primarului care, din câte cunosc, este mereu în fruntea celor care fac ceva pentru sat!

Text şi foto: prof. GH.DOLINSKI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI