Junele Petru Comanescu, un nou produs competiţional promovat de antrenorul sucevean Ovidiu Jelea

Antrenorul sucevean Ovidiu Jelea a participat recent la prima ediţie a Cupei Oraşului Otopeni, o competiţie pură WKF, cu un nivel foarte ridicat competitiv, unde s-au reunit antrenori şi sportivi care îşi doresc rezultate în karateul olimpic. Petru Comanescu, 13 ani, este unul dintre sportivii pregătiţi de antrenorul sucevean şi medaliaţi cu aur la competiţia găzduită de oraşul Otopeni. „Alături de Gyorfi Kapronczay, David Konrad, Katinka Terezia şi Cătălin Tanase, el va participa săptămâna viitoare la Venice Cup în Italia, o competiţie internaţională foarte dificilă, care va fi, începând cu 2018, pe lista celor la care se acumulează puncte în clasamentul WKF, după care se vor decide participanţii la jocurile olimpice. Petru este în formă fizică şi tehnică bună, la fel şi colegii lui, şi sperăm că acest prim pas al echipei noastre în karateul competiţional adevărat va fi unul pozitiv. Felicitări organizatorilor pentru abordare şi profesionalism – categorii puţine, competitori mulţi şi bine pregătiţi, felicitări sportivilor şi nu în ultimul rând arbitrilor – am simţit că s-au străduit să fie cât mai corecţi”, ne-a declarat Ovidiu Jelea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: