Nu avea multe lucruri de preţ bunica, în casă. Iar pe cele pe care le preţuia – şi pe care le cercetasem eu în amănunt, copil zbânţuit fiind, deşi mi se interzisese categoric – le adăpostise în „casa cea mare”, cum se spune în locurile acestea camerei curate unde erau poftiţi musafirii de soi şi unde venea preotul la sărbători. Îmi amintesc că acolo mai avea, rămase întregi după ce fuseseră îngropate sub pat, la vremea când frontul trecuse peste sat, două căniţe – din şase – cu farfurioarele aferente, pe care le-a primit de la naşi când s-a măritat cu bunicul, şi care se află acum în casa mea, la loc de cinste. Şi mai avea, într-un „garderop”, cum îi spunea ea dulapului încă frumos, în două uşi, mâncat de carii, cu flori pictate pe tăblii, hainele cele bune, ale ei şi ale bunicului, pe care le scotea de Crăciun şi de Paşte. Şi câteva valuri de pânză ţesută în casă, din in şi cânepă, despre care îmi spunea că vor fi „praguri” în ultima călătorie pe care o vor face pe pământ ea şi bunicul.
Cel mai de preţ obiect se afla însă în odaia de zi, deasupra uşii. Se culca şi se trezea cu ochii la el. Priveam imaginea aia acoperită de sticlă cu respect şi oarece frică, în timp ce spuneam scurta rugăciune, şi eram tare atentă să nu o sparg, când mi-o încredinţa să o şterg. Era Doamne-Doamne, spunea, cel care veghea asupra casei noastre şi spre care bunica îndrepta rugile ei de sănătate şi noroc pentru noi toţi. Icoana aia – nu o pictură, ci doar o simplă bucată de hârtie imprimată – a fost multă vreme martora lacrimilor ei de bucurie sau de amar, a dorinţelor spuse sau nespuse, a rugăminţilor fierbinţi şi privirilor pline de speranţă. Acolo, deasupra uşii, chiar şi după ce ea a plecat în altă lume, simţeam că se află încă sufletul său. Şi nu am regret mai mare decât acela că, după ce ea a plecat în lumea celor drepţi, nu am cerut-o de la noii stăpâni ai casei.
Mi-a dat mama, acum câţiva ani, într-o vreme când i-a fost greu şi când a simţit nevoia să mulţumească într-un fel, o icoană. Cred că e din argint, dar asta are mai puţină importanţă. În momentul când am agăţat-o deasupra uşii, în casa mea a apărut deodată bunica.
Comentarii