SJU Suceava dispune de o staţie centrală de sterilizare de top

> Staţia este dotată cu echipamente moderne, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 700.000 de euro

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava dispune de una dintre cele mai moderne staţii centrale de sterilizare din România, dotată cu echipamente performante adaptate nevoilor sale, cu un sistem integrat unic de management al sterilizării, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 700.000 de euro.

Managerul SJU Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat miercuri că procesul de modernizare şi reabilitare a Serviciului Centralizat de Sterilizare al SJU a presupus atât reconfigurarea spaţiilor şi a circuitelor funcţionale, dotarea cu echipamente noi, de înaltă performanţă, cât şi optimizarea proceselor prin configurarea specifică a echipamentelor medicale pentru un cost redus de exploatare prin consumul redus de utilităţi şi materiale consumabile.

Rîmbu a explicat că Serviciul Centralizat de Sterilizare reprezintă „inima sau motorul” spitalului, întrucât asigură instrumentarul chirurgical steril, câmpuri operatorii şi comprese sterile, precum şi alte dispozitive medicale necesare activităţii din sălile de operaţii, dar şi din secţiile şi compartimentele spitalului.

El a spus că în cadrul spitalului a funcţionat un modul de sterilizare care a fost montat în anul 2002 şi pentru că la sfârşitul anului 2017 perioada estimată de viaţă de 15 ani de exploatare a luat sfârşit – echipamentele fiind depăşite fizic şi tehnologic –, s-a luat decizia reamenajării şi modernizării întregului departament, avându-se în vedere cerinţele specifice ale spitalului, care au crescut an de an.

Rîmbu a mai spus că valoarea totală a investiţiei este de peste 700.000 de euro.

La rândul său, bioing. Dragoş Vicoveanu, coordonatorul Serviciului Managementul Calităţii Serviciilor Medicale din cadrul SJU Suceava, a declarat că Staţia Centralizată de Sterilizare are în dotare două maşini de spălat/ dezinfectat automate prevăzute cu un sistem automat de trasabilitate bazat pe identificare prin radiofrecvenţă, două sterilizatoare cu abur de mare capacitate, un sterilizator cu abur cu capacitate medie, un sterilizator de joasă temperatură cu peroxid de hidrogen, două maşini rotative de împachetat pungi, cu imprimantă şi cititor de cod de bare şi containere cu valve permanente, precum şi un sistem pentru gestiunea şi urmărirea materialelor din sterilizare şi o staţie de tratare a apei, dedurizare şi osmoză inversă.

El a explicat pe larg modul în care se desfăşoară procesul de sterilizare de la primirea materialelor şi instrumentarului chirurgical în zona de decontaminare, la spălarea şi înalta dezinfecţie a acestora, până la procesul propriu-zis de sterilizare şi depozitarea acestora în zona sterilă pentru a fi distribuite beneficiarilor, respectiv secţiilor şi compartimentelor medicale, sălilor de naşteri, sălilor de pansament şi tratament, ambulatorii de specialitate, precum şi blocului operator.

Prezent la inaugurarea Staţiei Centrale de Sterilizare a SJU Suceava, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că investiţia de peste 700.000 de euro la acest obiectiv face ca Staţia de Sterilizare să fie una dintre cele mai moderne din România, una de top.

Flutur a spus că dată fiind actuala capacitate de sterilizare a staţiei, SJU Suceava ar putea efectua servicii de sterilizare de materiale şi instrumentar chirurgical şi pentru alte spitale din judeţ. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI