Fotbal, Liga a II-a

Foresta Suceava nu a reuşit să cucerească tot Argeşul, pierzând în faţa echipei CS Mioveni

> Într-un meci din etapa a XXVII-a, CS Mioveni – Foresta Suceava 2-0 (0-0)

Foresta Suceava a rămas în judeţul Argeş, după succesul din etapa anterioară în faţa echipei FC Argeş, evoluând în runda a XXVII-a pe terenul celor de la CS Mioveni. Dacă norocul le-a surâs în disputa cu FC Argeş, când au câştigat cu 2-0, în jocul cu Mioveniul sucevenii au cedat cu 0-2.

Gazdele de la Mioveni au dominat cu autoritate prima repriză, dar nu au reuşit să marcheze în pofida numeroaselor ocazii pe care le-au avut. Foresta Suceava a beneficiat şi ea de câteva situaţii bune de a înscrie, cea mai mare fiind irosită de Marius Matei în minutul 38.

După pauză, CS Mioveni a rezolvat ecuaţia disputei cu Foresta Suceava prin punctele realizate de Burnea în minutul 50 şi Eduard Florescu în minutul 63.

În cadrul etapei a XXVIII-a, vineri, 6 aprilie, Foresta Suceava va primi pe stadionul „Areni” vizita formaţiei Hermannstadt Sibiu.

CS Mioveni: F. Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Ed. Stoica – R. Lazăr, Andr. Neagoe – Rădescu, Ed. Florescu, Ayza (cpt.) – Val. Balint.

Rezerve: Val. Sima – Rob. Gheorghe, Seb. Ivan, Roşoagă, Fl. Ilie, Mih. Vintilă, C. Năstăsie.

Antrenor: Laurenţiu Roşu

Foresta Suceava: Seb. Bîlbă – Secrier, Mateciuc, Opriş, Muşea – Vl. Stănescu, Konate, Renquin, Cerlincă – Sumanariu, M. Matei (cpt.).

Rezerve: Rob. Martin – Makriev, Dănilă, Gulei, Kharoubi, O. Onofraş, Lupuşor.

Antrenor: Florentin Petre

Stadion: Orăşenesc (Mioveni – Argeş).

Arbitru: Eduard Ioniţă (Constanţa); Asistenţi: George Marian Fridl (Comăneşti) şi Damian Antal (Bacău).

Rezultate consemnate în etapa a XXVII-a:

Metaloglobus Bucureşti – Ripensia Timişoara        2-1

CS Mioveni – Foresta Suceava                     2-0

Academica Clinceni – Luceafărul Oradea               1-2

CS Baloteşti – ASU Poli Timişoara               2-1

Olimpia Satu Mare – Sportul Snagov            0-3

Chindia Târgovişte – ASA Tg.Mureş              3-0

CS Afumaţi – Pandurii Tg.Jiu                       2-1

AFC Hermannstadt Sibiu – Ştiinţa Miroslava 1-0

Din această rundă au mai rămas de jucat partidele FC Argeş – Dacia Brăila şi Dunărea Călăraşi – UTA Arad.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI