„Dacă Bucovina ar fi fost întreagă, aş fi făcut şi eu facultatea la Cernăuţi”

– Interviu cu medicul veterinar CONSTANTIN LAZĂR –

Constantin Lazăr este medic veterinar la Marginea. În luna mai va împlini 50 de ani, vârsta la care socoteşti ce-ai făcut şi eşti în putere pentru a face şi mai multe. L-am văzut la multe manifestări culturale din Rădăuţi, nu atât de multe încât să sufoce cu prezenţa ori să devină banal. De fiecare dată i-am aşteptat discursul, ştiind că va obţine ropote de aplauze. Este unul dintre oamenii care provoacă emoţie şi captivează publicul.

De multă vreme îmi doresc să realizez un interviu cu dumneavoastră, chiar din momentul în care, în urmă cu ani, aţi desfăşurat tricolorul în mod spectaculos (şi imprevizibil) în cadrul unui eveniment care avea loc în sala de festivităţii a Bibliotecii Municipale. A venit şi timpul interviului. Sunteţi mărginean sadea, aţi făcut studiile liceale la Rădăuţi. Vorbiţi-ne despre acei ani şi despre oamenii acelor vremuri.

– Evenimentul despre care spuneţi că v-a declanşat interesul realizării unui interviu cu mine a fost într-adevăr imprevizibil, dar nu am dorit să fie spectaculos, ci doar bine înţeles. Atunci am desfăşurat steagul roşu-albastru al Bucovinei, nu tricolorul, pentru a le aminti tuturor participanţilor că proiectele regionale trebuie să privească întreaga Bucovină, nu doar părţi ale fostului ei teritoriu, indiferent de ce parte a actualei frontiere s-ar afla. Da, sunt mărginean, eu şi toată familia Lazăr din care provin. Din spusele tatălui meu, prima dată am fost “marginalizaţi” din împrejurimile Sibiului, când greco-catolicismul era impus cu forţa, iar a doua oară după colectivizare. Aveam doar doi ani când întreaga familie s-a mutat în Rădăuţi, eu fiind al cincilea copil din şase. Grădiniţa de la Hurmuzachi, Şcoala nr. 3, Liceul Agricol, toate m-au frământat şi modelat prin mâinile dascălilor lor – Elena Bîrsan, Viorica Şerban, Virgil Bujdei, Ovidiu Larionescu, Areta Dandea, Vasile Coroamă, Elisabeta Prelipcean, Irene Semciuc, Stela Fedorciuc, Vasile Bâtă, Gheorghe Robu. Eforturile lor insistente, combinate cu individualitatea mea când cooperantă, când rebelă, au dus la maturizare. Aceşti ani şi aceşti oameni fac parte din Rădăuţiul la început liniştit şi cochet, apoi mutilat de “exantemul” sistematizării şi relaţionării socialiste, pentru ca astăzi să fie accesorizat cu “gablonţuri” arhitectonice şi umane. Viaţa continuă însă. Vom vedea ce se va scrie peste 50 de ani.

– Care este cel mai important om din viaţa dumneavoastră?

 – Dacă m-aţi fi întrebat care sunt cele mai importante modele umane pe care le-am cunoscut şi urmat din proprie voinţă, v-aş fi vorbit de părinţii mei, dacă ar fi fost vorba despre omul care nu şi-a conceput viaţa decât alături de mine, completându-mi fiinţa, v-aş fi vorbit de soţia mea, iar dacă ar fi fost vorba de rezultatul celor de mai sus, v-aş fi vorbit de fiul nostru.

Ce înseamnă să fii medic veterinar într-o lume dominată de egoismul uman (Omul şi doar omul contează!)?

– A fi medic veterinar cred că presupune asumarea unui mod de relaţionare şi comunicare atipic, cu fiinţe care nu vin singure la tine când sunt în suferinţă şi nu îţi “vorbesc” decât în condiţiile în care le arăţi că le înţelegi. Ca o consecinţă a celor amintite, rezultă că binele făcut lor este împotriva voinţei lor şi da, doar omul contează! Venind el cu pacientul, înseamnă că nu este egoist! Să nu ne lăsăm păcăliţi de faptul că alţi oameni chinuie sau abandonează animale. Mai mulţi sunt cei ce acţionează pozitiv! Omul, în calitatea sa de purtător de grijă al Creaţiei, este responsabil de acţiunile sale în faţa justiţiei terestre şi mai ales a celei celeste! Cum altfel explicaţi coexistenţa lui Francisc din Assisi şi a nazismului?!

– Cum arată Bucovina din sufletul dumneavoastră?

– Prima dată am auzit de Bucovina de la tatăl meu. Eram în clasele primare când îmi povestea de studenţii de la Cernăuţi care, atunci când veneau acasă, erau îmbrăcaţi în haine naţionale şi purtau “cheptăraş cu sarazele”. Profesorul de istorie Serafim Fădor ne vorbea de divizarea Bucovinei când un grup de pionieri sovietici au susţinut un spectacol la Casa de Cultură, în care pomeneau de hotarul de pe Ceremuş şi de cât de bine se simţeau bucovinenii în U.R.S.S. Dacă Bucovina ar fi fost întreagă, aş fi făcut şi eu facultatea la Cernăuţi. Este vorba despre Bucovina aceea curată, albă precum cămăşile uscate la ger, ce am descoperit-o ca medic veterinar tânăr la Straja, un loc de poveste în care credinţa, munca şi respectul constituie un mod de viaţă. Este Bucovina aceea care se oglindeşte în ceramica neagră de la Marginea şi se scaldă în luminile Suceviţei. Este acea Bucovină care are farmecul neştirbit al poveştilor vânătoreşti din Codrii adânci ai Voievodesei şi din lacrimile Izvoarelor Sucevei. Este acea Bucovină care suspină încă în ochii bătrânilor, când vorbesc de tinereţile lor chinuite de război, refugiu, tifos, foamete, lagăre şi sârmă ghimpată ce ne desparte de ceilalţi fraţi. Bucovina întreagă şi Cernăuţiul spre care să ne îndreptăm paşii! Aceasta este Bucovina după care sufletul tânjeşte şi pe care copilul meu nu o va uita, deoarece ar uita de mine. Ceea ce mă întristează cel mai tare este faptul că din cea mai estică provincie imperială austriacă autonomă, cu cel mai ridicat nivel de trai în România Mare, am ajuns un judeţ marginal, persecutat, unde mai marii zilei vin doar pentru afinată, cobză de păstrăv, balmoş cu tochitură, bundiţe cu prim de jder, catrinţe şi ouă închistrite, privesc mănăstirile fără a se ruga şi apoi pleacă. Şi bun plecaţi. În spatele lor rămân doar gropile drumurilor, care le confirmă demagogia.

– Care este din punctul dumneavoastră de vedere cea mai slabă verigă a societăţii româneşti?

– Lipsa dorinţei de a ne vedea defectele şi a le corecta. Nu vrem să arătăm cu degetul spre noi. Nici individual, nici social. Mereu sunt alţii de vină. Mereu conducătorii ne doresc binele, noi nu ştim să-i apreciem, şi ne pedepsesc pentru asta, slăbindu-ne ţara şi luându-ne ce am putea avea. Apoi, în ţări calde, pe când la noi este frig, devorează ce au acumulat. Iar noi le simţim infidelitatea, pe care ar trebui să o pedepsim, arătându-le că le lipsesc onoarea, credinţa, loialitatea. Iar copacii neroditori se pun pe foc, nu?! Da, pentru că sunt duşmanii noştri din interior, mai periculoşi decât cei de neam străin!

Consemnează MĂLINA ANIŢOAEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: