O prietenie sfârşită tragic

O mare parte din viaţă locuind la munte le-am întâlnit în pădure sau pe livadă, la stogurile mele de fân. Le-am privit de aproape, iar căprioarele nu se grăbeau să dispară în împărăţia lor. Nici cerbii. Bănuind probabil că au în mine-un prieten! Poate şi pentru gestul meu de a urca munţii înotând prin zăpadă cu sarcini de fân în calea lor. Se înţelege că-mi erau dragi! Acum mă gândesc că nu toţi cititorii au aflat despre prietenia dintre un cerb şi un cal… S-au întâlnit amândoi în livada unui gospodar şi au început să se joace fugind laolaltă, ataşaţi de parcă se cunoşteau de multă vreme, fără să-şi facă vreun rău vreodată unul altuia. Dar cerbul a dispărut apoi în pădure. Bineînţeles, calul, strigat de stăpân, nu l-a urmat. Şi se zvoneşte că nişte oameni, nu se ştie cum, vor fi ucis cerbul. Nişte oameni… (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)