Sunt o fire curioasă şi încă de mic am auzit în mediile eclesiale, şi mai ales monahale, variante de ”folclor” bisericesc despre rânduieli mai mult sau mai puţin canonice, în duhul Predaniei Sfinţilor Părinţi sau paralel cu acesta. Dintre toate gogoriţele folclorului cu miasmă de tămâie, cele mai fascinante sunt şi astăzi cele legate de citirea sau necitirea a ceea ce noi numim ”Molitfele Sfântului Vasile cel Mare”.
Nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu aş fi fost provocat (indirect) – când mi se ridică mingea la fileu mi-e greu (aproape imposibil) să mă abţin de la un şut zdravăn. În Anuarul liturgic şi tipiconal 2018 (Ed. IBMO, Bucureşti, 2017) se stipulează că „s-a creat tradiţia ca la miezul nopţii să se facă rugăciuni pentru trecerea în Noul An civil. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, [nr. 630] din 17 februarie 2011, la miezul nopţii se săvârşeşte Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni adecvate, urmând ca Tedeumul de Anul Nou să se săvârşească după Liturghia Sfântului Vasile cel Mare” (pag. 46), iar la pag. 47 se reiterează: „Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 februarie 2011, în această zi nu se citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, ci prăznuirea Sfântului se face prin săvârşirea Slujbei şi a Liturghiei lui, urmate de Tedeum, fiind totodată praznic împărătesc şi zi în care nu se posteşte. Aceste Molitfe se citesc celor ce pătimesc de la diavol, tradiţia Bisericii cerând pentru săvârşirea lor, în cazuri justificate, o pregătire duhovnicească intensă (post, înfrânare, spovedanie şi rugăciune), atât din partea celui ce are trebuinţă de ele, cât şi din partea celui care le citeşte”. Cam aceeaşi notă explicativă o regăsim şi în Molitfelnicul editat de Ed. IMBO în anul 2013, adăugându-se „aşa cum este rânduiala şi în celelalte Biserici Ortodoxe” (pag. 379).
Să luăm puţin la disecat aceste pre(ten)ţioase informaţii:
Dacă vorbim despre tradiţia Bisericii, vedem că în Evhologiu bogat (Tipografia Cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1896), la pagina 404, se menţionează că Molitfele cu pricina sunt „pentru cei ce pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa”, iar în Molitfelnicul din 1992 şi cel din 2002 (Ed. IBMBOR, Bucureşti) se prevede că Molitfele în speţă sunt „pentru cei ce pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa, care se citesc şi în ziua Sfântului Vasile” (pag. 334). Aşadar care-i tradiţia şi cine deţine adevărul? Oare vântul schimbărilor aduce şi vânturare prin filele Predaniei? Mai sunt actuale ediţiile vechi ale Molitfelnicelor sau trebuie să privim doar la noile hotărâri?
Deci, Molitfele Sfântului Vasile nu se citesc doar la îndrăciţii de genul celor din Gadara (a se vedea Mt. 8, 28-34), ci şi la neputincioşii de genul femeii gârbove (a se vedea Lc. 13, 10-17). Este cert că era şi este mare nevoie de a interveni şi a mai zăgăzui din elanurile de „vedetism” ale unor aşa-zişi preoţi „harismatici” mai cu ştaif, care îşi fac un renume (poate şi o avere), săvârşind în mod cu totul eronat şi ridiculizând citirea Molitfelor, precum şi multe alte practici necanonice, „dezlegări” şi „vrăjitorisme”, însă de aici şi până la „râvna” suspectă şi subită de a opri cu mână de fier, printr-o decizie centralistă de „uniformizare” sub pretextul tipicului, inclusiv tradiţia de a citi aceste Molitfe în chiar ziua de prăznuire a Sfântului care le-a alcătuit… este o cale lungă.
„Când se citesc aceste molifte? Aşa cum indică şi cartea de cult numită Molitfelnicul, în ziua de 1 ianuarie, când se face pomenirea Sfântului Vasile. Ele se rostesc solemn prin îngenunchere la sfârşitul Sfintei Liturghii din acea zi. De asemenea, se mai citesc odată cu săvârşirea slujbei aghiasmei celei mici sau a sfeştaniei în casele credincioşilor, mai ales în perioada de după Anul Nou sau în Postul Paştelui. Se mai citesc legate şi de slujba Maslului săvârşit în biserică sau la casele celor bolnavi, ori în legătură cu slujbele săvârşite celor ce sunt tulburaţi şi supăraţi de farmece şi duhuri necurate.” (Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Biserica şi Cult pe înţelesul tuturor)
„De regulă, Moliftele Sfântului Vasile se citesc în biserică în prima zi a anului, după Sfânta Liturghie, când este ziua autorului lor. Cu aceasta începem anul: cu lepădarea de diavolul şi unirea cu Hristos.” (Părintele Ilarion Argatu)
Hotărârea Sfântului Sinod (curios lucru, la propunerea fostului episcop de Huşi, Corneliu) mai preciza că „pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori. În scopul îndrumării clerului din eparhie şi a personalului monahal asupra necesităţii aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor acestei hotărâri sinodale, se va putea folosi prilejul conferinţelor administrative lunare de la protopopiate şi al sinaxelor stareţilor şi egumenilor de mănăstiri şi schituri din eparhie, precum şi presa scrisă sau alte mijloace audiovizuale bisericeşti centrale şi eparhiale.”
Se cuvine a preciza că citirea Molitfelor nu reprezintă un exces „străin de duhul credinţei şi al buneicuviinţe pastorale” nici o „practică dăunătoare unităţii liturgice”, ci doar o necesitate şi „armă asupra diavolului”; apoi citirea lor nu reprezintă „o practică regională neaprobată de Sfântul Sinod”, ci se întâlneşte şi în Moldova de nord, şi în Basarabia (mai puţin în Ardeal, deoarece, conform influenţei papistăşeşti şi „folclorului”, nu orice preot poate citi aceste molitfe); iarăşi, „necesitatea aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor” să nu se confunde cu un imperativ cazonic, unde corifei cu aromă de mici dumnezei hotărăsc şi impun, iar iobagii şi plebeii se supun fără crâcnire (a nu se confunda ascultarea cu supunerea). Alibiul uniformizării cultice este nesustenabil în practică, căci practica şi tradiţia locală nu poate fi dictată despotic de părerile „Miticilor” dâmboviţeni.
Cât priveşte „rânduiala panortodoxă” insinuată, ar fi benefic să precizăm că Trebnik-urile rusesc şi sârbesc conţin doar prima molitfă a Sfântului Vasile, iar în Evhologiul mare al grecilor nu găsim decât Tedeum-ul trecerii în Anul Nou şi o ierurgie de binecuvântare a unei prăjituri tradiţionale de Anul Nou (Basilopitta). Dar oare la Sfântul Munte Athos sau la Ierusalim se citesc Molitfele Sfântului Vasile la 1 ianuarie?
Că nu se posteşte în această zi de 1 ianuarie este corect, dar nu cumva noi dăm o mai mare importanţă şi gravitate acestor molitfe decât Dumnezeieştii Liturghii sau Sfintelor Taine? De ce nu se „hotărăşte” sinodic să postească cei ce vin la un Botez, sau la Cununie, sau la Sf. Maslu de obşte, sau la o hirotonie, sau la o călugărie ori înmormântare? Oare acestea sunt mai puţin importante decât Molitfele Sfântului Vasile? La început, creştinii posteau în această zi, pentru a se deosebi de păgânii care serbau pe Ianus, Calendele, Brumaliile şi Vota (cf. Sf. Ambrozie, Sermo VII, 3), apoi dispărând păgânismul (oare?), s-a prăznuit cu bucurie şi nepostire.
Că ”Tăierea-mprejur după Trup a Domnului” este praznic împărătesc… este şi… nu prea. Deşi ”Liturgicele” consacrate ni-l prezintă ca fiind praznic împărătesc, totuşi nu îl întâlnim şi în rândul icoanelor praznicale de pe catapeteasmă; deşi are Otpust special, nu are antifoane speciale; deşi are Evanghelia sărbătorii la Liturghie, la Utrenie are Evanghelia Sfântului ş.a.
Apoi cum să ceri celui posedat să postească, să se înfrâneze sau să se roage? Sau dacă vine la tine, preote, un părinte cu fiul său care are o neputinţă ”nedoftoricească” tu îl respingi amânându-l şi argumentându-i că nu ”te-ai înfrânat”, sau că n-ai postit în ziua aceea, sau că nu eşti pregătit nerugându-te după pravilă? Oare când cineva e pe moarte nu te duci cu Hristos în mână să-i duci Merinda Vieţii celui ce tinde spre calea veşniciei, chiar dacă ai ”minusurile” amintite? Poate mâine-poimâine, în mod centralizat ni se va comunica că nu vom mai avea voie să citim la Sf. Botez molitfele de dinainte de lepădări, pe motiv că pruncii nu sunt îndrăciţi sau că preoţii trebuie să fie ”pregătiţi” mai special.
Se impune precizarea că mai există şi Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ciprian sau Molitfele de blestem (a dăunătorilor) ale Sfântului Trifon. Cât priveşte răspândirea şi populismul Molitfelor Sfântului Vasile, ele au devenit aproape o “modă” în ultimii ani, exagerându-se în mod spectacular, străin de buna-cuviinţă şi dreapta-socoteală pravoslavnică. “Molitva” în slavonă înseamnă „rugăciune”, iar în Ortodoxie, pe lângă asemenea rugăciuni de „exorcizare”, există şi rugăciuni de slăvire, de cerere, de mulţumire; deci să nu „idolatrizăm” sau să „totemizăm” astfel de texte bisericeşti, fiindcă oamenii zilei de azi vin la sfânta biserică mai mult pentru parastase şi molifte, uitând de Spovedanie sau chiar de Liturghie. Nu aprob „spectacolul” acestui misticism pietist, după care contemporanii se dau în vânt; oamenii au ajuns să creadă că orice problemă se poate rezolva prin Molitfe şi dezlegări. În centrul vieţii mistice a Bisericii se află rugăciunea, cultică, de obşte sau personală, între care cea mai importantă rămâne Dumnezeiasca Liturghie; de la aceasta iradiază toate celelalte rugăciuni ale Bisericii, inclusiv Molitfele. În Liturghie se reactualizează Jertfa Mântuitorului Hristos, toţi împărtăşindu-ne din darurile acestei Jertfe; fără conştiinţa actualizării acestei Jertfe, toate celelalte forme de rugăciune, inclusiv Molitfele, nu ar avea puterea pe care o aşteptăm de la ele.
Conclusiv vorbind, sunt adeptul uniformizării cultice, dar nu imperativ-despotice şi nu păstrând un obicei dintr-o anumită zonă, răspândindu-l la nivel naţional şi anatematizând celelalte. De ce nu se uniformizează şi bălăceala şi aruncarea crucii de Bobotează (pentru rating)? Poate nu uniformizarea cultică este „buba” Ortodoxiei contemporane, ci lipsa de profunzime şi trăire după criteriile ei, după Tradiţia ei. DA, trebuie pregătire celui ce citeşte Molitfele, dar trebuie o pregătire duhovnicească continuă, zilnică, nu doar momentană, căci nu ieşi la luptă cu dracu’ fiind înarmat cu praştia şi cu pistol cu apă; vrednicia celui ce săvârşeşte citirea nu stă în barba lungă sau albă, în a fi popă de mir sau mare arhimandrit, în a fi mai ”de soi” – un elitist sau un membru al vreunui ordin consacrat ca în catolicism; orice preot „obscur” care a primit hirotesia duhovniciei şi Molitfelnicul şi crucea din mâna arhiereului canonic are voie (şi obligaţia) de a citi aceste ”rugăciuni de blestem” (numite filocatolicistic ”exorcisme”) atunci când nevoia pastorală i-o cere (având şi blagoslovenia duhovnicului şi mai ales „inimă înfrântă şi smerită”).
Cât despre citirea Molitfelor Sfântului Vasile (şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur) se impune precizarea că ar trebui citite după cum urmează: molitfele 1 şi 3 ale Sf. Vasile precum şi 4, 5 şi 6 ale Sf. Ioan, deoarece sunt adresate lui Dumnezeu ar trebui citite cu faţa spre răsărit, iar molitfele 2 (a Sf. Vasile) şi 7 (a Sf. Ioan), deoarece sunt blesteme adresate diavolului, ar trebui citite cu faţa spre apus, întocmai ca la citirea molitfelor de dinaintea botezului.
Ştiam că molitfele Sfântului Vasile ”deranjează” pe draci, dar se pare că deranjează şi pe alţii…
Pr. GABRIEL CIOFU
Comentarii