Iazul Şomuz I din estul municipiului Fălticeni pare rupt din baletul compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski. Sute de păsări nu se dau duse de pe iaz, lebedele şi diferite specii de raţe exotice având hrană din belşug, pentru că apele nu sunt îngheţate şi nivelul lor este scăzut faţă de anii precedenţi, iar localnicii au grijă de ele, dându-le boabe de porumb şi resturi de pâine.
Lebedele se instalează aici pe timpul iernii, spun specialiştii, pentru că este un mediu propice, în care se dezvoltă planctonul vegetal, fitoplanctonul (algele de apă dulce) şi după pescuitul industrial din toamnă în apele Şomuzului rămân peşti de dimensiuni mici.
Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) este o pasăre spectaculoasă, admirată până şi de oamenii care nu au multe legături cu natura sălbatică. Face parte dintre lebedele mari, având lungimea medie între 1,4 -1,65 m, greutatea masculului în jur de 10 kg, a femelei cam de 8 kg şi o deschidere a aripilor cuprinsă între 2,1 şi 2,8 m. Este o pasare migratoare întâlnită în regiunile nordice (Scandinavia, Rusia, Islanda). Iarna migrează spre zonele temperate din sudul Europei şi Asiei. Aceste lebede comunică între ele prin gesturi tandre sau dure şi sunete cu semnificaţii numai de ele ştiute, acestea fiind momentele cele mai memorabile pe care le putem surprinde dacă ajungem în apropierea lor.
Lebedele pot fi admirate de fălticeneni până spre sfârşitul lunii martie, când începe perioada de împerechere şi pleacă spre zonele nordice.




























Comentarii